Nu știa dacă mai are frați sau surori, probabil ar fi un frate mai mare prin lume, dar nu are niciun semn de unde ar porni să-l caute, însă nici de resurse nu prea dispunea, așa că a renunțat la acest gând, concentrându-se cum să-și crească copilul. 

Era anul 2011, când am cunoscut-o pe Alexandra cu bebelușul ei în brațe la acel centru și cu privirea în căutarea unei speranțe sau a unui răspuns: ce face când pleacă din centru? Așa am aflat întreaga ei poveste. 

La primele ore de la naștere, mama ei a abandonat-o, de atunci nu mai știe nimic de ea. A crescut cele 1000 de zile, considerate cele mai importante în dezvoltarea unui nou-născut, la orfelinat și nu doar acele zile, dar și următorii ani. 

Aproape de 6 ani a fost adoptată. În viața ei apăruse o figură maternă, dar nu a durat prea mult. Femeia care trebuia să-i ofere căldura și dragostea de mamă la scurt timp decide că pentru școlarizarea Alexandrinei cel mai potrivit ar fi o școală internat. Venea acasă o dată în săptămână, apoi mai rar, apoi doar la sărbători, iar în câțiva ani, mama adoptivă refuză să o mai crească. Alexandrina rămâne din nou în grija statului. Absolvește școala internat la 16 ani, aici iese din programul de îngrijire a statului, iese într-o lume mare, necunoscută unde de fapt a tot întâlnit numai trădări. 

Evită să vorbească de anii trăiți la internat, e o parte dureroasă, evită să mai plângă după mamele care au tot negat-o, vrea să fie ea cea mai bună MAMĂ din lume și să nu dezamăgească pe nimeni niciodată. 

Mai avea doar 2 luni, din cele 6 care i s-au oferit pentru găzduire în centru. Atunci, Alexandrina ne-a spus: 

„Nu am unde să merg, nu am pe nimeni la care să apelez măcar temporar, am dormit în parcuri, în gară, pe unde am apucat, până l-am întâlnit pe Valeriu, care închiria o cameră mică într-un subsol. Am locuit cu el împreună, ne-am împrietenit, ne-am spus poveștile de viață, anii de internat, trădările și iluziile goale. M-a ajutat să găsesc de lucru la piață. 

În timp, ne-am apropiat foarte mult unul de altul, în mintea mea îmi imaginam că vom fi un cuplu frumos și unit. După ce am rămas însărcinată, am ajuns în stradă. Din nou singură și abandonată de un om de care mă atașasem”. 

Când am ajuns să discutăm un potențial plan al tranziției, pentru că mai avea 2 luni pentru planificarea schimbării când pleacă din centru, tânăra mamă ne-a zis:

„Nu am unde pleca. Ori murim ambii de foame, ori îl las aici la orfelinat”. 

Atunci echipa noastră a înțeles că este nevoie de un serviciu de suport pentru aceste mame singure cu bebeluși în brațe, un serviciu care să le asigure continuitate după ce pleacă din serviciile de găzduire. Așa a apărut ideea serviciului creșă- centre de zi pentru copii de la 4 luni la 3 ani. Primul serviciu a fost dezvoltat în Chișinău, timp în care i-am achitat Alexandrinei o chirie, ca ulterior copilul să meargă zilnic la creșa socială, iar ea la muncă. Atunci când noi ne-am retras, ea a putut să achite chiria și alte lucruri de primă necesitate. 

Viața a continuat, Alexandrina peste ani s-a căsătorit, a mai născut 2 copii și are o familie. Abia la 23 de ani a înțeles ce înseamnă să ai și cum este să fii o FAMILIE. 

#niciodatasingur