Avea aproape 19 ani și abia lingă acest bărbat a putut simți o îmbrățișare caldă, afecțiune și toată siguranța care i-a lipsit de- a lungul copilăriei ei la orfelinat.
A luat-o la el acasă, unde din nou tânăra s-a simțit în al nouălea cer, pentru că ea nu a avut o Acasă niciodată.
După prima palmă Raia a înghițit un nod în gât și s-a auto învinovățit precum că ar fi răspuns nepotrivit bărbatului care o iubea. A tolerat strigătele, apoi alte palme care s-au transformat în pumni chiar fiind însărcinată.
”Desigur mă dureau pentru că are pumnul greu, dar unde puteam să mă duc, cui să îi spun, eram singură pe lumea asta fără casă, fără bani și trebuia să nasc. Era și copilul lui avea să mă găsească oriunde” Așa ca îndurat ani de zile abuz, violență, umilire timp în care lângă ea creșteau deja trei copii. Frica a cuprins-o și era convinsă că ”acesta mi-e destinul”.
Când am vorbit cu ea prima dată despre drepturile ei, despre drepturile copiilor, explicându-i riscurile la care îi supune, despre cum poate să se apere de abuzator ne-a privit sceptic și a repetat de câteva ori, pentru a închide discuția mai repede: ”Nu înțelegeți, nu vă închipuiți cu cine m-am legat, mă va găsi și-n gaură de șarpe. Nu, nu am unde merge și cum să mă descurc cu 3 copii”.
Salvarea era doar în Raisa, știam asta și nu puteam renunța. Am insistat zi de zi la telefon și săptămânal în vizite la ea pentru discuții și pentru a o face să înțeleagă și accepte alternativele care îi ofereau o viață fără violență. A durat o vreme, dar sămânța speranței începuse să încolțească în sufletul ei.
După prima săptămână la centrul maternal unde am ajutat-o să vină cu copii, Raia s-a trezit diminețile în liniște, nu a mai trăit de mult această stare își vedea copiii altfel, în ochii lor apăruse mai multă lumină, pe care până nu demult o umbrea frica.
A plâns mult, pentru regretele vieții, durerile prin care trecuse, umilința la care a fost supusă, începuse lucrul cu psihologul și se simțea dezgolită emoțional și nedreptățită de soartă.
Dar soarta ne-o facem și noi! Asta i-am zis, iar Raia ni s-a alăturat în cursa luptei pentru drepturile ei și a copiilor.
Cu asistența noastră legală și sprijinul social femeia a prins curaj. A durat o vreme, dar am ajuns unde ne propuneam – schimbarea destinului.
Au mai trebuit niște luni bune ca să se refacă, să-și stabilizeze somnul și echilibrul emoțional, atât ea cat și copiii. Iar astăzi, după doi ani de când Raia a zis, ”da, vreau o altă viață” femeia are o întreaga gospodărie într-o altă localitate în alt colț de țară, unde-și trăiește zilele frumoase ale vieții bucurându-se de copii.
Dragi femei fiți curajoase, puternice, nu tolerați umilință, nu acceptați violența pentru că soluții există, așa cum au existat pentru Raia.
Apelați după ajutor!
Povestea familiei Afteni este una de speranță și luptă, un drum plin de provocări, dar și de renaștere.
La 32 de ani, Emilia a fost nevoită să guste din greutăți cât pentru o viață întreagă.
O bucurie imensă am văzut în ochii Miei, o fetiță pasionată de limbile străine, care are asigurate orele de engleză pentru un an înainte.
Irina, Mihai și cei 5 copii ai lor sunt în programul nostru din primăvara anului 2023, iar timp de un an și jumătate au beneficiat de suport psihologic, medical și social.
