Un cuvânt, până nu demult, străin 

În satul Lizei, lumea forfotește în pregătiri de Paște. Pe după porți se aude scuturat de covoare, hârlețe izbite de par, voci de femei și de bărbați amestecându-se prin grădini. 

Pe drumul de țară își face loc la vale un pârâiaș format după ce s-a topit zăpada de aprilie, iar altul se scurge din ograda Lizei. La poartă ne ies înainte patru prichindei, aproape de-o seamă. Veronica le dă câte un cozonac pe care îl dezvelesc foșnind bucuroși și încep să muște cu poftă din ciocolata de deasupra. 

• Mama unde e? 
• Mama e acasă! Acasă... Acasă... Și fiecare insistă să pronunțe neapărat acest cuvânt până nu demult străin. 

Mama, adică Liza, se apropie cu o fetiță în brațe, iar ceilalți i se adună repede în jur. „Să ne scuzați, ne pregătim de sărbătoare” – ne explică ea prezența covoarelor ude, înșirate pe gard și pe jos, în curte. 

Ograda Lizei e plină de narcise și boboci de lalele gata-gata să se desfacă în roșu aprins, de copaci în floare și bujori ieșind din pământul abia săpat. „Eu o ajut pe mama să îngrijească florile”, precizează Aliona, iar după ce își șterge cu mâneca ciocolata din jurul gurii, ne invită să ne arate casa. Micuța de 8 ani își drege vocea, își îndreaptă spatele și, imitând un reporter închipuit de ea, începe: „Aici este antreul, televizorul, mai departe este un hol și dormitorul băieților...”

Copilărie pe apucate

Casa, destul de modestă, înseamnă mult pentru ei. S-au mutat toamna trecută în acest sat, venind practic de nicăieri. Liza era mereu pe drumuri cu copiii. „Trebuia să eliberăm din nou și din nou locul unde stăteam. Nu aveam cu ce să plătim, așa că ni se cerea să plecăm și veșnic ne mutam. Ultima dată am trăit la Băcioi, toți într-o cameră mică – ne înghesuiam cum puteam.” 

Atunci, Liza a fost la un pas de a rămâne fără copii. Din cauza condițiilor de trai precare, urmau să înceapă demersurile pentru ca ei să fie duși în plasament. 

„N-aș fi putut fără ei. Poate cineva crede că eu am făcut acești copii la nimereală. Dar eu mi i-am dorit. Ei pentru mine înseamnă căldura pe care niciodată nu am avut-o și nu aș lăsa pe nimeni să-i ia de lângă mine. S-or duce când vor fi mari, dar acum nu – sunt ai mei și mi-i țin aproape.”

Liza își amintește cum a copilărit pe apucate. Mama ei și-a văzut de treburi și a lăsat-o în grija bunicii. A fost pe unde crescută, pe unde uitată, pe unde lăsată să înțeleagă singură cum te descurci în viață. Așa că fetița mereu singuratică s-a căsătorit la 16 ani, grăbindu-se să aibă un sprijin alături. La 26 de ani are 5 copii și îi crește singură, pregătindu-se să divorțeze de soțul care nu îi este alături.   

Povestea rândunelelor colorate

Liza a reușit să-și țină copiii aproape datorită unei mobilizări impresionante. La maratonul Run for Children din vara trecută, sute de oameni au alergat pentru cauza ei. Echipa Organizației Copil Comunitate Familie, care muncește ca să prevină instituționalizarea copiilor, i-a îndemnat să o ajute pe Liza să nu se despartă de copii. 

„Era nevoie de o casă. Parcă puțin, dar greu de obținut” povestește Veronica Dogari, reprezentantă CCF responsabilă de această familie. Din banii colectați la maraton, peste 10 mii de euro, CCF i-a cumpărat Lizei o casă într-un sat necunoscut pentru ea. Aici copiii au fost primiți la școală, la grădiniță, un sătean le-a adus un purcel, numai bun de călărit, au căței, pisici, găini, grădină, camere pentru fiecare și, în general, o viață nouă. 

“Aici este bucătăria, iar aici mama a desenat cinci păsări mici și una mai mare”, continuă Aliona în postura ei de mică reporteră. 

Liza și-a desenat familia pe perete – niște rândunele cu pene colorate, pe o sârmă, toate alături, toate acasă.  Așa a povestit ea în vopsele că e prima dată când are o familie și e prima dată când are o casă. 

CCF Moldova susține copiii să nu ajungă în internate și centre de plasament din cauza sărăciei. Campania Rostul Postului, care se desfășoară în această perioadă, este o inițiativă prin care se dorește de a da mai mult rost zilelor de post, donând contravaloare meselor copiilor care trăiesc în sărăcie extremă sau absolută, aici https://www.rostulpostului.md/.

Autoare: Sorina Obreja