Puternici prin diversitate – aplicarea Indexului Incluziunii
13-09-2022

Proiectul “Puternici prin diversitate – aplicarea indexului incluziunii” a fost lansat. În următoarele luni, 14 școli din raioanele Sângerei și Strășeni vor beneficia de suportul specialiștilor în promovarea valorilor incluzive și transformarea mediului școlar în comunități prietenoase copiilor.

Proiectul “Puternici prin diversitate – aplicarea indexului incluziunii” a fost lansat. În următoarele luni, 14 școli din raioanele Sângerei și Strășeni vor beneficia de suportul specialiștilor în promovarea valorilor incluzive și transformarea mediului școlar în comunități prietenoase copiilor.

Proiectul își propune drept scop instruirea cadrelor didactice, asigurarea vizitelor de studiu și a schimbului de experiențe cu alte instituții, monitorizarea progreselor și menținerea unui dialog eficient cu autoritățile locale necesar întru dezvoltarea comunităților.

Noutatea proiectului rezidă în identificarea unor soluții optime pentru provocările procesului de învățământ tradițional, care se bazează preponderent pe progresele academice ale copiilor, memorizarea și testarea abilităților, fără a ține cont de importanța unui climat psihologic propice copiilor, unei abordări individuale și a respectului pentru diversitate.

Proiectul are la bază Indexul Incluziunii elaborat de expertul în educație Tony Booth din Marea Britanie, care este utilizat în peste 30 de țări ale lumii. Indexul incluziunii sugerează instituțiilor școlare cum să-și desfășoare activitatea în baza valorilor incluzive și autoevaluării, oferind instrumente exacte în interacțiunea cu părinții și copiii. De pe urma proiectului vor beneficia aproximativ 1500 de copii din cele 14 școli selectate, cca 200 de profesori care vor învăța să implementeze Indexul Incluziunii și 30 de actori principali implicați în procesul de luare a deciziilor în sistemul educațional.

Proiectul se va desfășura în perioada iunie 2019 – decembrie 2020, în parteneriat cu ChildFund Deutschland și cu suportul financiar al Ministerului Afacerilor Externe al Germaniei.

Imagine

Președintele CCF/HHC Moldova: “Trebuie să ne ajustăm valorile”

Echipa CCF/HHC Moldova a anunțat concurs deschis pentru școli în vederea participări în cadrul proiectului “Puternici prin diversitate – aplicarea Indexului Incluziunii”. Reprezentanții instituțiilor de învățământ din raioanele Sângerei și Strășeni au salutat inițiativa.

Vom individualiza intervenția

În perioada următoare, vor fi selectate 14 școli care vor învăța să-și evalueze activitatea în conformitate cu valorile incluzive, să identifice carențele procesului de învățământ și să ofere soluții viabile acestora, astfel încât să le fie asigurat accesul copiilor la un mediu școlar prietenos. “Este important să ne cunoaștem problemele din educație și să lucrăm la depășirea lor. Mai mult decât atât, vom avea acces și la un studiu în domeniu, care ne-a lipsit până acum”, a menționat vicepreședintele consiliului raional, Ion Ursu.

 

Imagine

“Vom depăși problemele din educație dacă vom individualiza intervenția pe fiecare instituție în parte și vom implica copiii, părinții și cadrele didactice în acest proces”, a declarat Viorica Cojocaru, specialist în educație incluzivă, CCF/HHC Moldova.

Își doresc să îmbrățișeze valorile incluzive

„Trebuie să ne ajustăm valorile și doar astfel vom ajunge să schimbăm cultura. Evaluarea va scoate la iveală nevoi, iar Indexul Incluziunii va oferi sugestii și soluții practice”, a menționat președintele CCF/HHC Moldova, Liliana Rotaru.

Angajații instituțiilor de învățământ au subliniat necesitatea de a informa și sensibiliza comunitățile din care fac parte să participe la dezvoltarea unei culturi incluzive, care să accepte fiecare membru al acesteia fără urmă de discriminare. „Ne dorim ca în baza politicilor elaborate să avansăm în dezvoltarea practicilor incluzive”, a conchis pedagogul din cadrul serviciului asistență psiho-pedagogică, Galina Andriuță.

Indexul Incluziunii este un set de instrumente pentru ghidarea școlilor într-un proces participativ de dezvoltare. Se referă la consolidarea unor comunități ce se sprijină reciproc și încurajarea succesului atât la elevi cât și la angajați.

Imagine

De pe urma proiectului vor beneficia aproximativ 1500 de copii din cele 14 școli selectate, cca 200 de profesori care vor învăța să implementeze Indexul Incluziunii și 30 de actori principali implicați în procesul de luare a deciziilor în sistemul educațional.

Proiectul se va desfășura în perioada iunie 2019 – decembrie 2020, în parteneriat cu ChildFund Deutschland și cu suportul financiar al Ministerului Afacerilor Externe al Germaniei.

Primele școli, selectate

Imagine

Au fost selectate primele șapte școli pentru proiectul Puternici prin diversitate-aplicarea indexului incluziunii. Profesorii din instituțiile de învățământ din raionul Strășeni au participat la ședința de prezentare a proiectului și au setat planul comun de acțiuni pentru întreaga durată a acestuia.

„Trăim într-o societate în continuă schimbare. Ne ciocnim de cele mai diverse situații, ies la iveală cele mai diverse probleme. Sunt sigură că acest proiect va veni cu soluții exacte”, a menționat Daniela Donoagă, directorul liceului Alecu Russo din Cojușna.

Instruiri pentru profesori

Profesorii și-au prezentat experiențele și nedumeririle, subliniind faptul că au nevoie de formare pentru a depăși lacunele existente în sistemul de învățământ. Fiecare copil are nevoie de abordare individuală, iar ei ar trebui să știe cum să o ofere au conchis aceștia. „Sper să găsim răspunsuri pentru fiecare problemă cu care ne confruntăm. Suntem bucuroși că ni se oferă posibilitatea să beneficiem de această instruire”, a menționat Ludmila Jereghi.

Proiectul Puternici prin diversitate – aplicarea indexului incluziunii își propune drept scop să promoveze valorile incluzive, să ofere soluții viabile provocărilor din sistemul de învățământ tradițional și drept urmare să transforme școlile în comunități prietenoase copiilor. Școlile selectate vor învăța să aplice în procesul educațional Indexul Incluziunii, care propune un set de instrumente pentru ghidarea școlilor, autoevaluarea, cooperarea și participarea fiecărui actor implicat în acest proces.

„Important e să vă doriți schimbarea”

“Vă confruntați cu o serie de provocări, pentru care așteptați răspunsuri. Important e să vă doriți schimbarea. Atunci când vom ajunge o societate cu o cultură incluzivă, nu vom mai discuta despre necesitățile speciale ale copiilor, dar ne vom accepta unul pe celălalt drept parte componentă a comunității din care facem parte cu toții”, a declarat Tatiana Bictaghirov, șefa serviciului asistență psihopedagogică din raionul Strășeni.

Școlile participante au fost selectate în baza unor criterii riguroase cum ar fi activitățile de promovare a educației incluzive desfășurate de instituție, instruirea angajaților, dar și necesitățile speciale ale copiilor care frecventează sau ar putea să frecventeze școala. În viitorul apropiat urmează a fi selectate altele șapte din raionul Sângerei.

Cultura incluzivă a școlii, evaluată

Instituțiile selectate vor fi supuse unei evaluări pentru a stabili care sunt competențele, atitudinile, valorile și practicile implementate. Evaluarea urmează a fi repetată la final de proiect pentru a aprecia rezultatele obținute.

De pe urma proiectului vor beneficia aproximativ 1500 de copii din cele 14 școli selectate, cca 200 de profesori care vor învăța să implementeze Indexul Incluziunii și 30 de actori principali implicați în procesul de luare a deciziilor în sistemul educațional.

Proiectul se va desfășura în perioada iunie 2019 – decembrie 2020, în parteneriat cu ChildFund Deutschland și cu suportul financiar al Ministerului Afacerilor Externe al Germaniei.

Donează ACUM!
Devino patron CCF Moldova www.patreon.com/ccfmoldova
Alte articole
#niciodatasingur
Lidia Cigolea: „Îmi donez ziua de naștere, pentru ca fiecare copil să aibă un ACASĂ”
Suma colectată
1.650 lei
33%
Suma necesară:
5.000 lei
Tatiana Miron: În loc să primesc cadouri tradiționale, vă invit să vă alăturați într-o acțiune specială
Suma colectată
450 lei
113%
Suma necesară:
400 lei
Ina Crasnojon: „Îmi donez ziua de naștere, pentru ca fiecare copil să crească în FAMILIE”
Suma colectată
4.920 lei
62%
Suma necesară:
8.000 lei
Lidia Roșca: „Îmi donez ziua de naștere, pentru ca fiecare copil să crească în familie”
Suma colectată
0 lei
0%
Suma necesară:
1.000 lei