Livia Marginean a participat la conferința internațională: „8TH INTERNATIONAL CONFERENCE ON ADOPTION RESEARCH”
18-07-2024

În perioada 8-12 iulie 2024, cercetători și practicieni din întreaga lume au participat la conferința internațională: 8TH INTERNATIONAL CONFERENCE ON ADOPTION RESEARCH, ce a avut loc în Minnesota. La reuniune a fost prezentă și directora de program Livia Marginean, alături de colegii din Kenya și Guatemala.

Împreună am demonstrat că eradicarea instituționalizării este posibilă, deși necesită eforturi mari și continue.

 Programul pilot din Moldova, privind Asistența Parentală Profesionisă pentru copiii cu dizabilități, a atras un interes deosebit, subliniind provocările și succesele din acest domeniu crucial.

Consensul generic al conferinței este că locul unui copil este în cadrul unei familii.

Studiile și diversele abordări prezentate la conferință reconfirmă larg efectele nocive ale instituționalizării asupra copiilor.

Inițiativa globală Changing The Way We Care a fost una dintre aceste voci, demonstrând practicile bune în țările în care este prezentă.

Experiența altor țări, evidențele prezentate la această conferință, împărtășite de către experți internaționali, precum și studiile de caz prezentate de colegi, vor fi esențiale pentru îmbunătățirea politicilor și practicilor de protecție a copilului în Republica Moldova.

Imagine
Donează ACUM!
Devino patron CCF Moldova www.patreon.com/ccfmoldova
Alte articole