Pe 10-11 februarie 2026, specialiștii din cadrul Agențiilor Teritoriale de Asistență Socială (ATAS) au încheiat ciclul celor trei instruiri organizate de CCF Moldova, în parteneriat cu Ministerul Muncii și Protecției Sociale.
Ultimul modul a adus împreună aceiași 20 de specialiști din Direcția coordonare și suport metodologic și Direcția planificare strategică și dezvoltare ale celor 10 Agenții Teritoriale de Asistență Socială care au participat la primele două sesiuni, oferindu-le posibilitatea de a integra și consolida toate cunoștințele și competențele dobândite de-a lungul programului.
Discuțiile din cadrul acestora s-au concentrat pe cartografierea resurselor comunitare, analiza nevoilor și diagnoza socială în comunitate, planificarea strategică a serviciilor sociale, dar și pe bunăstarea profesională și prevenirea burnout-ului.
Ultimul modul a oferit un cadru amplu pentru reflecție, schimb de experiență și consolidarea competențelor, pregătind specialiștii să sprijine mai eficient copiii și familiile în procesul de tranziție de la îngrijirea instituțională la cea familială și comunitară. Prin activitățile desfășurate, participanții au învățat cum să dezvolte planuri strategice și servicii sociale centrate pe nevoile reale ale copiilor, să identifice resursele comunitare și să promoveze un mediu profesional sănătos, incluziv și sustenabil.
Iuliana Bulac, specialist principal în domeniul protecția drepturilor copilului, ATAS Sud-Vest:
„În cadrul celor trei module de instruire am descoperit informații extrem de utile pentru procesul de dezinstituționalizare, cu atât mai mult cu cât Republica Moldova se află în plin proces de reformă în acest domeniu. Am preluat bune practici valoroase de la colegii din România și am înțeles că, pentru a asigura un proces eficient și calitativ, este esențială o conlucrare strânsă între structurile responsabile, autoritățile tutelare teritoriale și centrale. De asemenea, este necesară pregătirea adecvată a familiilor pentru reintegrarea copilului și evaluarea riguroasă a comunității, pentru a preveni eventuale eșecuri.”
Antonina Lisnic, specialist principal managementul calității și performanței, ATAS Nord-Est:
„Sunt recunoscătoare pentru oportunitatea de a participa la aceste instruiri. Experiența și bunele practici prezentate de colegii din România, în special cele privind pregătirea familiei pentru primirea unui copil, au fost deosebit de valoroase. Mi-au fost foarte utile informațiile referitoare la elaborarea planului individualizat de asistență, care trebuie să includă obiective clare și acțiuni măsurabile, realizabile. Cunoștințele acumulate vor fi aplicate în practică, cu un accent sporit pe managementul de caz și pe evaluarea familiei în cadrul planului individual de asistență.”
Această formare face parte din proiectul „Consolidarea parteneriatului transfrontalier pentru tranziția către îngrijirea în comunitate și familie în Republica Moldova și România”, implementat de CCF Moldova și Salvați Copiii Iași, finanțat prin Programul Interreg NEXT România–Republica Moldova 2021–2027 (Cod ROMD00376).