Alexandru are doar 3 luni. Zâmbește atunci când își aude mama aproape și adoarme liniștit în brațele ei. Nu știe încă ce înseamnă lipsurile, nesiguranța sau grijile care o apasă în fiecare zi pe Maria, femeia care i-a dat viață.
Mama lui, însă, le cunoaște prea bine.
Astăzi, cei doi locuiesc într-un centru maternal. Este locul care le oferă siguranță temporară, dar nu și certitudinea zilei de mâine. Pentru Maria, cel mai mare vis este să poată deschide într-o zi ușa unei case și să spună: „Acesta este căminul nostru.”
Drumul ei nu a fost unul ușor. În urmă cu șapte ani, a suferit un accident vascular cerebral care i-a schimbat viața. O parte a corpului i-a rămas paralizată, iar problemele de sănătate cu care se confruntă și astăzi îi fac fiecare zi mai dificilă. Cu toate acestea, nu a încetat să lupte.
Odată cu nașterea lui Alexandru, lupta Mariei a căpătat un nou sens.
Din cauza lipsei unei locuințe și a situației vulnerabile în care se află, în luna iunie familia a ajuns în programul de prevenire al CCF Moldova. Exista riscul ca bebelușul să fie separat de mama sa, iar acest gând este cea mai mare teamă a femeii.
Deși trăiește din pensia de dizabilitate și din indemnizația pentru creșterea copilului, ea încearcă să economisească în fiecare lună. Nu pentru ea, ci pentru viitorul fiului său. După multe căutări, a găsit o locuință modestă pe care și-ar dori să o cumpere. Un loc simplu, dar care le-ar oferi stabilitate, siguranță și șansa de a rămâne împreună.
Pentru mulți dintre noi, o casă este ceva firesc, pentru această mamă, însă, este un vis pentru care luptă în fiecare zi.
Maria nu cere o viață mai ușoară, cere doar șansa de a-și crește copilul sub propriul acoperiș, într-un loc pe care să-l poată numi, în sfârșit, acasă.
#niciodatasingur
