Când a văzut că a dat naștere unui copil cu sindromul Down, mama fetiței s-a speriat de greutățile și provocările care ar putea veni la pachet cu această diagnoză, așa că a abandonat-o din primele zile de viață. 

Micuța a ajuns la instituția rezidențială din Bălți, un loc prea rece pentru ochii ei plini de iubire și speranță. Lizuca nu știa cum e să crești într-o familie armonioasă, unde ești înconjurată de căldură și dragoste, îmbrățișată și iubită necondiționat.

Din păcate, în orfelinat fetița a avut parte de un program medicamentos intensiv, cu toate că Down nu este o boală, dar o diferență cromozomială. 

Toată această poveste dureroasă a luat sfârșit atunci când îngerul ei păzitor a bătut la ușa orfelinatului, pentru a o lua pe Lizuca ACASĂ, un cuvânt atât de familial pentru noi și atât de străin pentru fetița care niciodată până atunci nu avusese parte de căldura unui cămin.

Elena Revenco și soțul ei sunt din Râșcani și au devenit asistenții parentali profesioniști ai Lizucăi. La doar jumătate de an după ce a fost inclusă în familie, fetița de 4 anișori a început să facă mari progrese, a început să frecventeze grădinița din sat, se juca cu nepoții familiei, știa a număra, cunoștea culorile și își îmbogățise vocabularul. Cel mai important e că Lizuca nu se mai simțea abandonată și bolnavă, mai mult, fetița  căpăta zi de zi noi abilități, care-i permiteau să fie independentă.

Anul trecut, am primit vești frumoase de la familia Lizucăi. Sârguința și determinarea fetiței au dat roade, aceasta absolvind ciclul primar cu diplomă. Părinții îngrijitori ai Lizucăi au trăit acel frumos sentiment de mândrie. 

Schimbarea mediului și iubirea familiei au făcut minuni. Astăzi, Lizuca e fericită că are o familie excepțională, în care susținerea, iubirea și afecțiunea sunt la ele acasă!

#niciodatasingur