Maxim are 26 de ani. Este cel mai mare dintre frați. Mai are două surori și doi frați mai mici. Maxim este într-o relație cu Daniela, cu care are doi copii, o fată și un băiat. Mama lui Maxim și a celor patru frați și surori a decedat în anul 2020, iar despre tatăl acestora nu se știe prea multe. Au fost diferite vremuri pentru familie, iar printr-o perioadă destul de dificilă au trecut chiar recent…
Casa veche, dar destul de încăpătoare se află la marginea satului, în jur este liniște și totul verde. În ogradă Valeria și Maria, cele două surori mai mici ale lui Maxim scutură un pled. În casă, Daniela face cartofi scăzuți și are grijă de cei doi copii ai ei și a lui Maxim. Cel mai mic dintre frați, Vasile, stă cuminte și rușinos în casă, probabil așteaptă ca mâncarea să fie cât mai repede gata, pentru că acuși se aproprie ora prânzului. Maxim ne-a spus cu mândrie că Vasile a terminat grădinița cu rezultate foarte bune, a primit medalie și diplomă, iar la toamnă urmează să meargă în clasa 1-a.
Despre vremurile grele
În toamna anului 2020, cei doi frați și două surori minore au ajuns într-un centru de plasament. A fost o perioadă foarte dificilă pentru toți, inclusiv pentru Maxim. Dor, neliniște, tristețe, incertitudine – au fost unele dintre cuvintele care descriu toamna trecută.
CCF Moldova a fost informată imediat despre acest caz și despre faptul că patru copii au ajuns în centrul de plasament. Împreună cu autoritățile de resort, organizația a acționat pentru ca cei cinci frați și surori să fie din nou împreună, sub același acoperiș, iar Maxim să aibă grijă de ei.
Fratele mai mare era nerăbdător.
Despre vremuri frumoase
Luna iulie 2021 poate fi declarată cea mai fericită și frumoasă lună. Casa este pregătită pentru venirea copiilor. Maxim și Daniela așteaptă copiii. Casa va fi, în sfârșit, plină. Maxim a instituit tutelă asupra copiilor.
În casa veche, dar spațioasă este ordine, mâncarea se pregătește, este armonie și înțelegere.
Fratele mai mare are planuri frumoase pentru toată familia. Este un băiat foarte muncitor, harnic și străduitor. Puținii bani pe care îi câștigă știe să-i gestioneze. La moment este proces de a primi statutul de tutore. Își dorește mult o vacă, să-și reconstruiască casa în exterior, să pregătească frații pentru școală, să asigure copiii nu numai cu strictul necesar. Cu siguranță va reuși datorită oamenilor buni.
*Prenume schimbate în conformitate cu Politica de Protecție a Copilului CCF Moldova
Nadejda și-a luat viața de la zero, cu 3 copii în brațe și cu mari planuri de viitor.
Într-o casă veche din nordul țării, își duc traiul Mihaela și cei 4 copii ai săi. Mihaela este unicul părinte pentru copiii săi, fără nici un sprijin și cu multe nevoi adunate pe umerii ei.
Povestea acestei familii are o istorie dificilă și plină de provocări.
Ea crește singură 3 copii : Ilinca de 6 ani, Dima de 4 ani și Oleg de 2 ani, care s-a născut cu hidrocefalie, o dizabilitate care îi afectează starea sănătății.