Să le protejăm copilăria. Ei au nevoie de o casă
03-11-2022

„Mă chinuie gândul că am putea rămâne din nou pe drumuri. Sunt nevoită să-i îi duc undeva, să pot lucra și să cumpăr o casă pentru noi”, aceasta a fost fraza cu care ne-a întâmpinat Doina, mamă a șase copii. Disperată, femeia nu-și imaginează cum ar lăsa micuții departe de pieptul ei, pe de altă parte, zilnic trăiește cu frica că nu va avea ce le pune pe masă. Ba mai mult decât atât, ei nu au propria masă. În asemenea situație de constrângere emoțională, femeia nu reușea să vadă o rază de lumină.

Calvarul a început acum 2 ani, când, însărcinată cu cel de-al 6-lea copil, Doina a fost abandonată de soț. Acesta, aventurat în jocuri de noroc, a acumulat o groază de datorii, după care, pur și simplu, a dispărut. A plecat fără a se mai interesa vreodată cum se descurcă biata femeie cu șase copii mici, cel mai mare dintre ei având numai 7 ani, atunci (acum deja 9).

Nu știa cum să le explice copiilor că tata i-a părăsit, precum și motivul de ce a plecat, așa ca ei să nu simtă cumva vreun fir de vinovăție.

Plus la toate, Doina era măcinată și de lipsurile evidente. Erau zile când nu avea cu ce hrăni copii, nu avea cu ce încălzi camera în care erau adăpostiți de niște oameni generoși, nemaivorbind de asigurarea altor nevoi primare. Situația îmbrăca și mai multă disperare atunci când știa că nu avea la cine apela. În satul său de baștină, era stigmatizată și blamată pentru ’’câți copii a făcut’’. Și nici familia ei nu putea să o susțină, fiind o familie numeroasă, fiecare era preocupat de grijile și nevoile sale.

La moment continuă să locuiască, doar că temporar, într-o comunitate din raionul Strășeni, pentru a trece iarna. Un mare sprijin îi este oferit de vecina Maria, care prin grija și afecțiunea pentru copii și-a dobândit rolul de bunică.

În aceaste circumstanțe. în vara lui 2018, a cunoscut-o echipa noastră, CCF/HHC Moldova. Alături de colegii noștri de la autoritatea tutelară locală, am stabilit un plan de intervenție, prin care am reușit să-i oferim Doinei noi speranțe, iar copiilor ei  – șansa de a rămâne alături de unicul lor părinte preocupat de soarta lor.

În următoarea perioadă, Doina va încheia procedura de divorț. I-am fost alături cu suport legal și consiliere socială. A reușit să acceseze facilitățile oferite de stat. Desigur, 3500 de lei lunar pentru 7 persoane este extrem de puțin, dar au trăit luni când nici pe aceștia nu îi aveau. I-am asigurat cu necesarul material pentru copii: haine, încălțăminte, produse igienice, dar și electrocasnice, suport școlar copiilor și acces la grădiniță conform vârstei.

Astăzi, la vizite o întâlnim pe Doina mult mai încrezătoare. Zice că își vede viitorul mult mai optimist.

Și-ar dori să rămână aici, în comunitatea în care, cu greu, dar a reușit să fie primită și acceptată. Tot de ce are nevoie este o Acasă pentru copii. Locuința proprie ar atenua vulnerabilitatea acestei familii. Autoritățile caută soluții și ne solictă implicarea. Ei vor contribui și financiar, doar că nu reușesc să acopere costul integral al unei case. În jur de 5000 euro sunt necesari pentru a rescrie povestea a șase copii alături de mama lor.

Împreună, timp de 14 ani, am reușit să schimbăm destinul a 4980 copii și famiile lor. Avem încrederea că ne veți susține și de această dată!

Donații online aici https://ccfmoldova.org/vbdonations/product/donatie/

Pentru detalii și întrebări vă rugăm contactați-ne aici contact@ccfmoldova.org

Donează ACUM!
Devino patron CCF Moldova www.patreon.com/ccfmoldova
Alte articole
#niciodatasingur
Elena Alexei: „Îmi donez ziua de naștere, pentru ca fiecare copil să crească în familie”
Amount collected
600 Lei
12%
Amount Needed:
5.000 Lei
Lili Lozan: „Îmi donez ziua de naștere copiilor aflați în risc de separare”
Amount collected
7.987 Lei
54%
Amount Needed:
15.000 Lei
Diana Lazăr: „De ziua mea, îmi doresc ca Sănduț să crească în familie”
Amount collected
14.340 Lei
144%
Amount Needed:
10.000 Lei
Ana Danilescu – vreau ca fiecare copil să aibă acces la nevoile primare
Amount collected
21.663 Lei
145%
Amount Needed:
15.000 Lei