Un viitor mai bun pentru Dina și fetița ei
07-07-2021

Cu un boț de om în brațe și cu privirea abătută, Dina ne aștepta cuminte la marginea patului din maternitate. Era indecisă și total neputincioasă. Așa am cunoscut-o pe tânăra mămică, de 29 ani, acum 2 săptămâni, atunci când am fost anunțați de asistentul social al maternității despre un nou caz de abandon. Din primele discuții cu mama a fost clar că afecțiune există, din păcate, necazurile o împingeau să ia o decizie răvășitoare. Fără casă și fără masă, credea că nu are ce să-i ofere copilului, care tocmai apăruse pe lume.

Dina a avut o viață plină de provocări. A ajuns la orfelinat de la o vârstă fragedă. După ce fusese adoptată, la scurt timp murise și cea de-a doua mamă a ei. O lovitură mult prea cruntă pentru un suflet de copil. Când s-a făcut mare deja, a tot încercat să-și aranjeze viața și să întemeieze o familie adevărată, la care a tânjit toată viața ei. În aceste căutări, a dat de Radu, crezând că vor fi împreună până la adânci bătrâneți. Dar viața iarăși i-a jucat feste. Exact în perioada când a început să simtă cum îi bate o inimioară sub a ei, a fost din nou abandonată de cel care trebuia să îi ofere tot sprijinul.

La 29 ani, Dina era copleșită de atâtea dezamăgiri în viața ei. Singură și fără niciun sprijin, gândul de a-și lăsa copilul într-un loc sigur, până se pune ea pe picioare, o tot bântuia. Acel loc putea oferi siguranță doar din punct de vedere fizic, un adăpost, dar extrem de nesigur din punct de vedere emoțional – orfelinatul.

Le-am oferit un nou început în viață

Odată ce ne-am cunoscut, împreună am identificat pașii care să ducă la evitarea separării copilului de mamă și să le oferim la ambele un început frumos de viață, împreună. Evident, eram îndatorați moral să o ajutăm, astfel ca fiica ei să nu-i repete destinul.

În primul rând, i-am acordat sprijin emoțional și consiliere psihologică, pentru a o susține în perioada postnatală. Apoi, ne-am asigurat că atât Dina, cât și nou-născutul au produse igienice, haine și mâncare de calitate, pentru o revenire mai ușoară după naștere. De asemenea, am ajutat-o pe Dina și fetița ei să ajungă la un centru maternal, acolo unde va avea timpul necesar de acomodare și mama va învăța cum să-și îngrijească bebelușul.

Până în acest punct, putem spune că am reușit să prevenim un abandon. Însă noi continuăm să îi fim alături și să identificăm noi soluții pe termen lung, iar asta implică un proces complex și de durată. Dina va avea nevoie de o locuință, după ce va ieși de la centrul maternal, acces la un serviciu social de zi pentru copii ca să poată munci, acces la beneficiile sociale cuvenite, suport pentru angajare, mentorat și ghidare pentru ulterioare planificări, inclusiv familială.

„Imediat ce am cunoscut-o pe Dina, am înțeles că e o fire tare timidă și cu bun-simț.”

În prezent, Dina este mult mai liniștită și fericită să știe că poate conta pe cineva care să o ajute, dar cel mai important să o asculte și încurajeze.

„Imediat ce am cunoscut-o pe Dina, am înțeles că e o fire tare timidă și cu bun-simț. Este o mamă bună, dar necăjită. Are nevoie de tot suportul nostru pentru a depăși această situație critică. Noi vom continua să monitorizăm familia ca ea să rămână unită”, a menționat Veronica Donciu, asistent social CCF Moldova.

În situația Dinei, anual, zeci de femei ajung în programul nostru de sprijin familial. Cu intervenții specializate, reușim să le susținem să rămână împreună cu copiii lor.
Susține programul de prevenire cu un singur click aici, ca să o putem ajuta pe Dina, fetița ei și alți nou-nascuți să rămână alături de părinți.

*poză simbol

*nume schimbate schimbate în conformitate cu Politica de Protecție a Copilului CCF Moldova

Donează ACUM!
Devino patron CCF Moldova www.patreon.com/ccfmoldova
Alte articole
#niciodatasingur
Marcela Dedin: „De ziua mea, să punem umărul la construcția unei case pentru o mamă cu 5 copii”
Amount collected
420 Lei
3%
Amount Needed:
15.000 Lei
Delia Berdos: Îmi donez ziua de naștere pentru patru copii care au nevoie de generozitatea noastră
Amount collected
30.150 Lei
201%
Amount Needed:
15.000 Lei
Mariana Rata: De ziua mea, îmi doresc ca Alina și cei 5 copii ai săi să aibă propria casă
Amount collected
14.940 Lei
75%
Amount Needed:
20.000 Lei
Rusalina Russu: „Îmi donez ziua de naștere, pentru ca fiecare copil să crească în familie”
Amount collected
600 Lei
12%
Amount Needed:
5.000 Lei