Alchimia bunătății: vino să-ți creezi propriul ruj!
21-04-2026

Frumusețea nu înseamnă doar cum arăți, ci și ceea ce alegi să dăruiești. Pe 13 mai, te invităm la un atelier în care ingredientele naturale se transformă în culoare, iar gesturile simple capătă sens. Este o experiență în care îți creezi propriul ruj natural, dar în același timp devii parte dintr-un gest mai mare - unul care aduce sprijin și speranță unei familii din programul de prevenire a CCF Moldova.

Ce vom face la atelier?

Atelierul va fi ghidat de Patricia Boeru, fondatoarea MONA Minerals, care te va însoți pas cu pas în procesul de creare a rujului natural și îți va împărtăși din experiența ei în lucrul cu ingrediente naturale și sigure pentru piele. Vom descoperi împreună cum se combină corect uleiurile, unturile și pigmenții, astfel încât fiecare participant să își creeze propriul ruj personalizat.

Este o experiență practică, relaxantă și creativă, potrivită pentru oricine își dorește să înțeleagă mai bine ce aplică pe pielea sa.

Cu ce pleci acasă?

La finalul atelierului, vei pleca acasă cu propriul tău ruj natural, realizat chiar de tine, într-o nuanță aleasă exact pe gustul tău. Pe lângă produsul creat, vei rămâne cu o experiență frumoasă, cunoștințe noi și un moment de reconectare cu tine.

„Pentru mine, MONA Minerals înseamnă grijă pentru ceea ce alegem să aplicăm pe pielea noastră și dorința de a promova produse naturale, curate și conștiente. Am ales să ofer acest atelier pentru a împărtăși aceste valori mai departe și pentru a susține, în același timp, copiii și familiile din medii defavorizate, oferindu-le un sprijin real, prin gesturi mici care pot aduce schimbări mari în viața lor”, declară Patricia Boeru.

Împreună pentru o familie care are nevoie de sprijin

Prin participarea la acest atelier, contribui direct la sprijinirea unei familii aflate la limita sărăciei, inclusă în programul CCF Moldova în ianuarie 2026.

O mamă își crește singură cele trei fetițe, alături de bunelul lor. Mama se confruntă cu probleme de sănătate, iar resursele de care dispun sunt limitate. Familia se află într-un context dificil, existând risc de separare a copiilor din cauza condițiilor precare de trai și a lipsei resurselor necesare pentru a le asigura stabilitate și siguranță. CCF Moldova este alături de această familie de la începutul anului, prin consiliere psihologică și parentală, sprijin emoțional și material, dar nevoile rămân mari.

În acest moment, cea mai urgentă nevoie este un pat supraetajat pentru cele trei fetițe, care să le ofere mai mult spațiu, confort și condiții decente de odihnă. Costul estimativ al acestuia este de 14 000 de lei.

Imagine

Accesul la atelier se face în baza unei donații de 1000 de lei

Donațiile se fac pe site-ul www.ccfmoldova.org/donatie, cu mențiunea „Atelier Alchimia Bunătății”.

 Pentru alte detalii și informații, sună la numărul de telefon: 069 044 484 sau trimite un e-mail la eugenia.gangura@ccfmoldova.org.

Atelierul este realizat în parteneriat cu Vino Pizza, care ne oferă cu generozitate spațiul pentru desfășurarea evenimentului.

Fă-ți un cadou de suflet și dăruiește mai departe!

#niciodatasingur

Donează ACUM!
Devino patron CCF Moldova www.patreon.com/ccfmoldova
Alte articole