La Chișinău a avut loc conferința internațională dedicată acțiunilor de prevenire a instituționalizării copiilor cu vârsta 0-6 ani

Pe 21 martie, la Chișinău, s-a desfășurat conferința internațională „Protecția și îngrijirea copiilor în contextul Agendei de Asociere Republica Moldova-Uniunea Europeană”. Subiectul din acest an a vizat prevenirea instituționalizării copiilor de vârstă mică (0-6 ani), în baza evidențelor naționale și celor internaționale. Conferința reprezintă un pas semnificativ în direcția asumării angajamentului țării noastre de a finaliza dezinstituționalizarea copiilor și de a dezvolta alternative de îngrijire conform standardelor internaționale și a agendei stabilite în cadrul Acordului de Asociere UE-Republica Moldova și Programului Național pentru Protecția Copilului 2022-2026.

21-03-2024

Peste o sută de specialiști s-au întrunit să discute condițiile necesare pentru a stopa, în viitorul apropiat, instituționalizarea copiilor de vârstă mică. „Există evidențe privind importanța primelor o mie de zile în viața fiecărui copil. Este perioada de formare a atașamentului și încrederii, o perioadă de dezvoltare senzorială, cognitivă, fizică și emoțională, iar această creștere și dezvoltare e optimă anume în mediul familial. Din acest considerent, Moldova trebuie să depună toate eforturile pentru a stopa instituționalizarea copiilor cu vârsta de 0-6 ani”, a concretizat Liliana ROTARU, președinta CCF Moldova.

Image

Un studiu, realizat la solicitarea Changing the Way We Care și CCF Moldova, a constatat că unul din zece copii, cu vârsta 0-2 ani, și unul din patru copii, cu vârsta între 3-6 ani, se aflau în risc de separare în anul 2022. Instituționalizarea poate avea efecte devastatoare asupra dezvoltării socio-emoționale și sănătății mintale a copiilor, potrivit cercetărilor. Astfel că evenimentul a fost un forum de discuție și acțiune pentru elaborarea unor soluții concrete și prioritare în vederea prevenirii și încetării instituționalizării copiilor mici. „Conferința de astăzi a confirmat din nou angajamentul Republicii Moldova de a atinge obiectivul Zero Copii în Instituții și a confirmat importanța colaborării intersectoriale pentru atingerea acestui obiectiv”, a subliniat Ludmila UNGUREANU, directoarea Changing the Way We Care.

Separarea copilului de familie afectează puternic sănătatea, dezvoltarea și bunăstarea copiilor. Trimiterea copiilor în instituțiile de mari dimensiuni înseamnă expunerea acestora la stres și traume psihologice semnificative. Datorită reformelor ambițioase, Moldova a făcut pași importanți. Astfel că, numărul copiilor aflați în astfel de instituții a scăzut semnificativ. De la 11.500 de copii în 2006 am ajuns la mai puțin de 900 în anul 2021. Cu toate acestea, trebuie să investim mai mult în prevenirea și reintegrarea copilului în familie. Obiectivul ZERO poate fi atins”, a declarat Kent D. LOGSDON, ambasadorul Statelor Unite în Republica Moldova.

Evenimentul a reunit factori de decizie din diverse domenii, reprezentanți ai autorităților publice centrale și locale, membrii Consiliului Național pentru Protecția Drepturilor Copilului, precum și reprezentanți ai organizațiilor internaționale și locale.

Scopul conferinței a fost de a identifica și implementa soluții eficiente pentru prevenirea și oprirea instituționalizării copiilor de vârstă mică în Moldova. „Cred că trebuie să mergem pe trei aspecte. În primul rând, managementul de caz - acesta va aduce mai multă transparență, responsabilizare în cadrul ministerului, agențiilor și prestatorilor de servicii, atât cât vorbim despre prevenire, cât și despre instituționalizare. În al doilea rând, investițiile. Trebuie să ne asigurăm că avem investițiile necesare, chiar dacă ne aflăm într-o situație complicată financiară. Iar în ultimul rând, trebuie să ajutăm colegii noștri să dezvoltăm abilitățile profesionale. Ambiția Ministerului Muncii și Protecției Sociale este să facem acest lucru „ca la carte”, or atunci când vorbim despre copii - nu avem alte opțiuni”, a precizat Alexei BUZU, ministrul Muncii și Protecției Sociale.

Pentru a putea face schimbări la acest capitol este nevoie de mult efort, de coordonare și colaborare intersectorială, dar și un leadership integrator. Pe sectorul educațional am centralizat acest sistem. Și consider că anume centralizarea o să crească eficiența serviciilor psihopedagogice. Un alt lucru important este asigurarea finanțării pentru învățământul preșcolar”, a adăugat Dan PERCIUN, ministrul Educației și Cercetării.

Image

Conform celor 28 mii de fișe de observații completate de către colegii în asistență medicală primară, în anul 2023, constatăm că, aproximativ 10% dintre copii ne trezesc anumite îngrijorări. Iar din aceste 10%, mai mult de jumătate sunt legate de sănătatea copilului sau anumite riscuri de sănătate. Scopurile și obiectivele noastre pentru activitățile sistemului medical trebuie să fie ferme și rapide. Sunt trei obiective principale pentru sistemul de sănătate: elaborarea și implementarea actelor normative care ar permite aceste activități și acțiuni, instruirea cadrelor din serviciul medical pentru o înaltă calitate a serviciilor și fortificarea infrastructurii, inclusiv din medicina primară”, a menționat Secretarul de Stat al Ministerul Sănătății, Ion PRISĂCARU.

Au avut loc câteva sesiuni de informare, cu experți din țară și de peste hotare. În cadrul primului panel de discuții au fost prezentarea rezultatele studiului longitudinal referitor la efectele instituționalizării și impactul pozitiv al îngrijirii într-un mediu familial asupra copiilor afectați de trauma separării de familie la o vârstă mică. 

Familiile nu sunt instituții. De la această premisă am pornit, cu mulți ani în urmă, în SUA când am început discuțiile despre problema orfelinatelor. Vreau să atrag atenția în ce condiții cresc copiii atunci când sunt orfelinate, câte persoane se află în aceeași încăpere și care este mediul în care acești copii cresc. Din acest motiv, este important să oferim suport familiilor care ajung în prag de separare. Asistentul social și psihologul sunt cei care pot să ajute să prevină separarea copilului de părinții săi”, a subliniat Dr. Charles A. NELSON, profesor în cadrul Școlii Superioare a universității Harvard.

În cadrul celui de-al doilea panel de discuții au fost prezentate practicile și recomandările naționale pentru prevenirea și instituționalizarea copiilor de vârstă mică. „Îngrijirea de tip familial oferă un impact pozitiv semnificativ în dezvoltarea copilului cu vârsta 0-6 ani. Iar asistenții parentali, dar și alți specialiști au observat o multitudine de schimbări pozitive în dezvoltarea copiilor, starea de sănătate fizică și emoțională a acestora”, a menționat Diana CHEIANU-ANDREI, directoare programe de cercetare în cadrul companiei Sociopolis Consultancy.

Prezentarea proiectului foii de parcurs și finalizarea acțiunilor prioritare necesare, care trebuie validate și implementate de factorii de decizie, și care reprezintă un pas esențial în procesul treptat de prevenire și oprire a plasamentului copiilor cu vârsta între 0 și 6 ani în instituțiile rezidențiale, a avut loc în al treilea panel de discuții.

Un lucru important de reținut când căutăm soluții pentru dezinstituționalizare este că nu există vreo soluție care să funcționeze pe o perioadă mai lungă de timp. Trebuie să vedem întotdeauna ce putem face mai bine, cum putem să respectăm drepturile copiilor, în orice circumstanțe. Și să ne asigurăm că soluțiile respectă aceste drepturi”, a concretizat în discursul său, Maha DAMAJ, reprezentantă UNICEF Moldova.

„Desigur, nu trebuie să ne focusăm doar pe dezinstituționalizare. Ci să ne asigurăm că familiile vulnerabile primesc sprijinul de care au nevoie, astfel încât copiii să își poată atinge potențialul maxim. Este vorba de construirea unui răspuns puternic de intervenție timpurie pentru copiii cu dizabilități și de a ne asigura că niciun copil nu va fi lăsat în urmă de sistemul educațional. Este vorba de a lucra împreună la nivel de comunitate pentru a sprijini familiile aflate în risc de separare”, a subliniat Shannon SENEFELD, vicepreședinta Catholic Relief Services.

De asemenea, în cadrul conferinței au avut loc ateliere de discuții pe intervențiile sectoriale: social, sănătate, educație și APL. Participanții în cadrul atelierelor au discutat proiectul foii de parcurs și au propus schimbări/completări cu privire la prioritizarea acțiunilor și termenii de realizare, desemnarea responsabilităților și atribuțiilor specifice, resursele și suportul necesar derulării acțiunilor planificate.

Conferința internațională a fost organizată de către Ministerul Muncii și Protecției Sociale în colaborare cu Ministerul Educației și Cercetării, Ministerul Sănătății, Changing the Way We Care și CCF Moldova, cu suportul financiar al USAID, GHR Foundation și MacArthur Foundation

Partenerii evenimentului: UNICEF, Congresul Autorităților Locale din Moldova, Keystone Moldova și organizația „Parteneriate pentru fiecare copil”.

21-03-2024
Donează ACUM!
Devino patron CCF Moldova www.patreon.com/ccfmoldova
Alte articole
#niciodatasingur
Marcela Dedin: „De ziua mea, să punem umărul la construcția unei case pentru o mamă cu 5 copii”
Amount collected
420 Lei
3%
Amount Needed:
15.000 Lei
Natalia Petrachi – „De ziua mea, îmi doresc ca Dănuț să beneficieze de tratament”
Amount collected
600 Lei
4%
Amount Needed:
15.000 Lei
Ana Sîtnic: Să ne unim forțele pentru a-i cumpăra un acordeon Mariei
Amount collected
5.350 Lei
36%
Amount Needed:
15.000 Lei