Bun venit pe pagina Galei Generozității

CCF Moldova și patroana organizației, Valentina Nafornița, vă invită la cea de-a XII-a ediție a Galei Generozității - un eveniment care transformă arta în binefacere și aduce speranță copiilor și tinerilor aflați în dificultate.

De-a lungul anilor, Gala Generozității a reunit mii de oameni care au schimbat mii de destine. Binele trebuie să evolueze și să fie transmis mai departe - o moștenire a umanității.

Anul acesta, vă așteptăm la o ediție de excepție, unde vom celebra puterea artei și frumusețea de a fi OM.
La această ediție, vom avea parte de un recital susținut de faimoasa soprană Valentina Nafornița și renumita Tatiana Turtureanu, acompaniate de orchestră sub bagheta maestrului Cristian Spătaru.
Seara va fi presărată cu surprize, emoție și momente de neuitat.

În continuare pe pagină puteți găsi:

ARTIȘTII * PROGRAMUL EVENIMENTULUI * LICITAȚIE și REGULAMENT * PARTENERII

Anul acesta, ne propunem să colectăm fonduri pentru dezvoltarea unei case comunitare, care va oferi un cămin sigur și sentimentul de acasă pentru cinci tineri cu dizabilități severe.

Te așteptăm la Gala Generozității, în lumea poveștilor de viață și arta de a fi om. 

Valentina Nafornița

Soprana care a cucerit prin prezența, talentul și vocea sa cele mai mari case de operă din Europa. 
O personalitate cunoscută și apreciată în lumea muzicii clasice.   
Începând cu 2021 este patroana CCF Moldova, care își dedică talentul și bunătatea în sprijinul copiilor vulnerabili din Moldova.

Cristian Spătaru

Compozitor și primul dirijor de orchestra, unicul moldovean absolvent al Universitatea de Muzică și Arte din Viena. A debutat la Cluj, fiind imediat premiat pentru „Cel mai bun dirijor român” câștigat la Concursul Internațional de Dirijori, apoi au urmat alte invitații să dirijeze orhestrele de tineret din mai multe țări.

Tania Turtureanu

Tania Turtureanu este o interpretă și compozitoare din Republica Moldova, cunoscută pentru vocea sa emotivă și timbrul distinct, care combină influențe pop, jazz și soul. Și-a descoperit pasiunea pentru muzică încă din copilărie, inspirată de cântecele mamei sale și de activitatea artistică din comunitatea natală. Astăzi, este una dintre cele mai apreciate artiste din Moldova, cunoscută pentru autenticitatea și talentul său.

Academia de Weekend

Academia de Weekend aduce în fața publicului copii și tineri talentați, care își dezvoltă pasiunea pentru muzică, arte și cultură. Micii artiști ne vor răsfăța auzul cu momente muzicale deosebite, pregătite special pentru Gala Generozității.

PREZENTATOARE și COMISAR DE LICITAȚII
Ilinca Avram

Ilinca Avram are peste 20 de ani de experiență în arta comunicării. A vorbit în fața publicului la radio, televiziune, pe scene locale și internaționale, iar astăzi îi ghidează pe alții să își descopere vocea și încrederea prin cursurile artacomunicarii.eu. La Gala Generozității, este gazda noastră, cu pasiune, profesionalism și o prezență care inspiră.

Vlad Babenco

Vlad Babenco, unul dintre cei mai de succes comisari de licitație ai casei Artmark din București. Cu profesionalism, energie și o pasiune autentică pentru arta de a valorifica frumosul, Vlad transformă fiecare licitație într-o experiență memorabilă.

PROGRAMUL EVENIMENTULUI
  • Welcome drink cu spumante și gustări rafinate
  • Acces la concertul de gală
  • Cină selectă și vinuri Purcari
  • Licitație exclusivistă și „Happy Envelopes” caritabile
  • Multe poze cu artiștii și invitații speciali

Evenimentul este găzduit cu multă eleganță și căldură de Madison Park.

Bilete pe iTicket

Loturi
Ie creată de Valentina Vidrașcu

Valentina Vidrașcu - creatoarea celor mai frumoase și stilizate ii, oferă și în acest an o creație special pregătită pentru Balul Generozității. Norocoasa care va câștiga piesa vestimentară, va fi posesoarea unei ii din cea mai nouă colecție lansată de designeră.

Această piesă din mătase și dantelă fină cu accent tradițional transpus în modernism, ar putea fi piesa de rezistență  în garderoba unei femei moderne și elegante. 

 Până acum, designera a realizat zeci de colecții cu peste 500 modele de ii, iar brandul iilor Valentinei Vidrașcu a ajuns să fie recunoscut și solicitat la nivel mondial.

REGULAMENT DE LICITAȚIE

Prezentul Regulament de licitație stabilește cadrul general de desfășurare și participare la licitația organizată de CCF Moldova. 

Înainte de a începe licitația propriu-zisă, CCF Moldova a publicat pe platforma www.ccfmoldova.org/event/ un catalog ce conține obiectele ce urmează a fi licitate. Astfel, fiecare licitator va avea posibilitatea de a-și forma o convingere proprie, directă și efectivă cu privire la fiecare obiect în parte. 

Obiectele supuse licitației sunt denumite LOTURI sau LOT. Pentru a putea participa la licitația organizată de CCF Moldova, persoana interesată va cumpăra bilet la evenimentul „Gala Generozității”.
Licitația se va desfășura la restaurantul Madison Park, pe 4 decembrie 2025. Doar persoanele care au cumpărat bilet la eveniment vor putea participa la licitație.