CCF Moldova în sprijinul copiilor cu deficiențe de auz
28-11-2022

În data de 15 noiembrie, la Chișinău, a avut loc atelierul „Proiectarea și desfășurarea procesului de reabilitare și educație a copiilor cu deficiențe de auz”, organizat de CCF Moldova, în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării. Alte două ateliere regionale vor fi organizate la Bălți și Cahul pe data de 16 și 17 noiembrie.

La atelierul organizat la Chișinău au participat logopezi, psihopedagogi, educatori și învățători, cadre didactice de sprijin, dar și părinții copiilor cu hipoacuzie.

Formatorul atelierului, Alice Popa, psiholog clinician, terapeut auditiv-verbal, mama unei fetițe cu hipoacuzie din București, a menționat că pentru reabilitarea auditiv-verbală este important ca, copilul să aibă în primul rând acces la sunet, iar asta înseamnă că trebuie să poarte aparate auditive – aparate care să fie reglate corespunzător, astfel încât să-i aducă un sunet de calitate.

Imagine

De asemenea, formatorul a menționat: „Este imperativ să se lucreze în echipă – copilul, familia, logopedul, audiologul și cadrul didactic. Dacă un părinte nu este instruit, el nu știe cum să se ocupe cu copilul. Chiar dacă terapeutul este foarte bun, dar lucrează doar el, și nu instruiește familia – nu vor fi rezultatele necesare. La fel, dacă cadrul didactic de la școală nu știe cum anume să lucreze cu copilul, iarăși nu vor fi rezultatele așteptate”, menționează Alice Popa.

Proiectele CCF Moldova în domeniul educației sunt realizate în colaborare cu Ministerul Educației și Cercetării (MEC), iar doamna Viorica Marț, consultant principal în cadrul Direcției învățământ general MEC, care a salutat participanții atelierului de azi, a declarat: „Strategia Națională „Educație 2030” vine cu un concept în domeniul incluziunii, inclusiv incluziunea copiilor cu dizabilități de auz. Putem accent pe capacitarea cadrelor didactice, pe parteneriatul școală – familie, pentru că fără părinți școala nu poate avea sorți de izbândă. De asemenea, ne orientăm spre favorizarea căilor de acces, nu doar fizice, dar și dotarea instituțiilor de învățământ cu echipament specializat, aprobarea pachetelor standard de servicii pentru copii cu deficiențe, inclusiv de auz”.

Imagine

Violeta, mama Angelicăi*, care face în curând opt ani, ne-a relatat că de aproape un an fetița poartă aparat auditiv și face ședințe de reabilitare cu logopedul. „Angelica a început să vorbească mai bine, chiar și bunica ei o înțelege. Este mai implicată și activă, eu văd foarte multe îmbunătățiri. Ei îi place mult să deseneze și la anul va merge la școala de pictură, pentru că este posibil începând doar cu clasa a doua”, povestește Violeta, mama fetiței cu hipoacuzie din programul de asistență educațională a CCF Moldova.

Atelierele sunt desfășurate în cadrul proiectului „Incluziunea copiilor cu dizabilitate de auz în învățământul general”, finanțat de HHC Marea Britanie în perioada august 2022 – iulie 2024, beneficiarii proiectului fiind 30 de copii cu hipoacuzie și părinții acestora, precum și cadrele didactice de sprijin, cadrele didactice și specialiștii Serviciului de Asistență Psihopedagogică implicați în reabilitarea lor.

CCF Moldova sprijină familiile cu copii cu dizabilități de auz și specialiștii din domeniul educațional din 2016. În total, CCF Moldova a lucrat cu 90 copii din 25 raioane.

*Prenume schimbat pentru a proteja identitatea

Donează ACUM!
Devino patron CCF Moldova www.patreon.com/ccfmoldova
Alte articole