Astăzi, 8 martie 2017, anunțăm oficial partenriatul nou dezvoltat cu Kaufland, cu suportul financiar oferit vom dezvolta un nou Centru Maternal i în susținerea mamelor aflate în dificultate.
Centru maternal pentru găzduirea cuplurilor mamă-copil aflate în situații de risc social
Acest serviciu va fi deschis în 2018 într-un raion din centrul țării și vor fi disponibile pentru mamele cu copiii aflate în situații dificile din regiune.
Serviciul vine să răspundă necesităților comunitare pentru a susține familiile vulnerabile și pentru a preveni separarea copilului de familie, fiind create în urma unui parteneriat între Kaufland Moldova și CCF/HHC Moldova și cu suportul Autorităților Publice Locale (APL) din raion.
Reprezentanții companiei Kaufland au anunțat disponibilitatea de a susține financiar programele CCF/HHC Moldova. Astfel, pe lângă activitatea de bază, investitorii și-au manifestat interesul de a susține și proiecte sociale în țara noastră.
Odată cu deschiderea primelor magazine în municipiul Chișinău, vor fi create 1000 de locuri de muncă, totodată vor apărea primele rezultate ale proiectelor sociale, în spiritul responsabilității social-corporative.
Centrul maternal permite formarea, menținerea şi întărirea legăturilor familiale, precum şi sprijinirea familiei pentru asumarea responsabilităților parentale. Este destinat cuplurilor mama – copil, inclusiv sunt vizate gravidele aflate în ultimul trimestru de sarcină, care se află în situații dificile și riscă separarea copilului de familie. Este vorba de mame singure, mame minore, mame provenind din familii marginalizate, sărace, neacceptate de familie/parteneri, victime ale abuzului, mame fără un loc de trai etc. Aici găsesc refugiu, susținere psihologică, susținere socială și loc de trai gratuitpe un termen scurt și mediu (3-12 luni). Mamele minore pot sta în centrul maternal până la împlinirea majoratului, dacă există necesitatea.
Din anul 2014 HHC Romania și Kaufland sunt parteneri strategici si au deschis impreuna un Centru de Tranzit și Consiliere pentru tinerii care ies din sistemul instituționalizat din Baia Mare.
În 2016 CCF/HHC Moldova alături de autoritățile locale din 21 de raioane ale țării au inițiat procedura de evaluare și reîntoarcere în mediul familial (familiile biologice și extinse sau servicii de tip familie) a celor 117 copii din Centrul Republican de Reabilitare și Plasament aflat în Chișinău. Grație parteneriatului și acordului de colaborare semnat de CCF/HHC Moldova și APL-uri, s-au oferit practici reale pentru rezolvarea cazurilor unor copii aflați în situații de risc, iar acum autoritățile sunt interesate pentru dezvoltarea serviciilor locale în susținerea copiilor și familiilor vulnerabile. Mai mult ca atât, CCF/HHC Moldova și partenrii noștri de finanțare dezvoltă servicii în baza acordurilor de colaborare adițional semnate, prin care APL își asumă preluarea și finanțarea integrală a serviciilor noi dezvolate în comunitatea lor, pentru a oferi durabilitate acestora.
Liliana Rotaru, Președintele CCF/HHC Moldova susține: ”Datorită acestui parteneriat trilateral, din primul an, zeci de familii vor rămâne împreună, își vor vedea copiii crescând, își vor putea găsi o slujbă, își vor schimba prezentul și viitorul. Acest lucru va face din Criuleni un oraș mai primitor și mai bun cu oamenii care au nevoie de ajutor. Kaufland are o prezență globală, dar asta nu-i împiedică să aibă grijă de o acțiune locală. Mulțumim pentru încredere și parteneriat!”.
Potrivit Raportului Național elaborat pentru ONU privind implementarea convenției cu privire la drepturile copilului, în anul 2014, peste 168.000 de copii din Republica Moldova au fost afectați de migrație, dintre care 62.811 de copii se aflau în evidența sistemului de asistență socială. Mai mult decât atât, pentru perioada aceluiași an, au fost înregistrate 290 de cazuri de abandon de copii la maternitate.
Anna Katharina Scheidereiter, Responsabil CSR Kaufland a declarat: „O societate se dezvoltă atunci când ne implicăm fiecare, în binele comunității, dăruind susținere și grijă. Pentru Kaufland, responsabilitatea față de oameni este pe primul loc, iar angajamentul nostru este pe termen lung. Ne bucurăm că, prin acest program social, avem ocazia să schimbăm viețile mamelor și copiilor nevoiașe în mai bine. Ca parte din comunitate, ne implicăm activ cu toate resursele, nu numai materiale, ci investind și timp, și dedicare.”
Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu peste 200.000 de angajați și 1.200 magazine în 7 țări. Cea mai mare parte a proiectelor noastre de CSR sunt desfășurate în parteneriat cu asociații nonguvernamentale regionale sau naționale și urmărim implementarea de programe sociale complexe ce se adresează unor grupuri mari de beneficiari.
Pentru detalii și contact
Tatiana Codreanu
Coordonator Fundraising
CCF/HHC Moldova
(+373) 69519729
În acest an, în cadrul campaniei „Carduri de Crăciun”, am avut ocazia să trăim încă o dată magia sărbătorilor printr-o acțiune care aduce speranță și bucurie.
În luna decembrie, echipa CCF Moldova a desfășurat activități în 14 instituții de învățământ, dotate cu echipament senzorial pentru copiii cu cerințe
30 de persoane dornice să facă un bine în ajun de Crăciun, și-au dat întâlnire la Vino Pizza, la o degustare de vinuri, care a culminat cu o licitație de picturi.
CCF Moldova a lansat inițiativa „Parteneriat pentru educație: Școală-Părinți”, ca parte a proiectului „Participăm acum!