De ce avem nevoie de acreditarea serviciilor sociale? Pentru ca aceste servicii sǎ asigure calitate și competitivitate, odată ce prestatorii de servicii care au obținut certificatul de acreditare corespund criteriilor generale de acreditare stabilite în legea Republicii Moldova.
În acest sens, CCF Moldova, în colaborare cu Inspectoratul Social de Stat/Ministerul Muncii și Protecției Sociale (MMPS), a organizat două seminare în zilele de 21 și 22 august dedicate prestatorilor de servicii sociale Centru de zi pentru copii cu vârsta de 4 luni - 3 ani și experților în acreditarea acestor servicii.
Acțiunile au a avut loc în contextul necesității de a aprofunda competențele referitoare la procedura de acreditare a serviciilor sociale destinate îngrijirii copiilor mici în conformitate cu cadrul normativ aprobat prin HG Nr. 48/2023 și HG Nr. 730/2018.
În aceste doua zile de seminar am oferit informații detaliate cu privire la procedura de acreditare, cunoașterea cerințelor legale și normative, precum și explorarea aspectelor practice esențiale pentru atingerea standardelor minime de calitate în aceste servicii.
Participanții au avut ocazia să discute provocările întâlnite în practică și să exploreze soluții care să contribuie la îmbunătățirea calității serviciilor sociale oferite.
În prezent, în Republica Moldova, funcționează 12 servicii sociale de tip Centru de zi pentru îngrijirea copiilor cu vârsta de 4 luni - 3 ani. Aceste servicii sunt gestionate atât de autorități publice locale și centrale, cât și de prestatori privați, cum ar fi MS Diaconia. Seminarul a oferit o platformă pentru ca acești prestatori să colaboreze, să facă schimb de experiență și să formeze rețele de suport reciproc.
Declarațiile participanților au subliniat importanța acestui eveniment: „Sunt pentru prima dată invitată la un asemenea seminar, alături de alți prestatori ai serviciului Centru de zi pentru copii de 4 luni-3 ani. Chiar dacă prestăm acest serviciu în aceeași regiune, nu ne cunoșteam anterior cu colegii... În continuare vom colabora și ne vom consulta împreună pe multe aspecte ce țin de îmbunătățirea serviciului. Vom forma o rețea de suport, foarte necesară,” a afirmat unul dintre prestatorii de serviciu.
Un alt participant a adăugat: „Avem o listă înregistrată a celor care așteaptă să beneficieze de acest serviciu, ceea ce indică că este un serviciu necesar multor părinți și îngrijitori. Această instruire a făcut claritate în înțelegerea cerințelor și procedurilor.”
„Este esențial să aplicăm criterii uniforme pentru a asigura conformitatea acestui serviciu cu standardele minime de calitate. Fiind un serviciu relativ nou, este crucial să consolidăm competențele experților care vor fi responsabili de acreditarea Serviciului Social Centru de zi pentru copii cu vârsta de 4 luni - 3 ani. Ne propunem ca aceste servicii să fie în continuare acreditate, să ofere un suport de calitate, bazat pe nevoile reale ale beneficiarilor, astfel încât să prevină riscurile de separare și/sau instituționalizare,” a menționat Livia Marginean, directoare de programe în cadrul CCF Moldova.
Acest seminar a fost un pas important către îmbunătățirea calității serviciilor sociale din Republica Moldova, asigurând astfel un suport mai bun pentru copiii cu vârsta de 4 luni - 3 ani și pentru familiile acestora.
Seminarele au fost organizate în cadrul Proiectului „Consolidarea sistemului serviciilor sociale în vederea asigurării bunăstării copiilor”, implementat de CCF Moldova, în parteneriat cu Inspectoratul Social de Stat, finanțat de Caritas Austria.
Pe 29 septembrie, a avut loc cea de-a zecea ediție Chisinau Marathon 2024, cea mai impresionantă competiție de alergare a anului, organizată de sporter.md
CCF Moldova și patroana organizației, Valentina Nafornița, vă invită la cea de-a 11-a ediție a Galei Generozității, un eveniment care transformă arta în binefacere, pentru binele copiilor
În perioada 25 iulie-25 august 2024, pentru al șaselea an consecutiv, am invitat susținătorii, partenerii și urmăritorii CCF Moldova să se implice activ în susținerea campaniei „G
În anul 2024, datorită mecanismului de redirecționare a 2% din impozitul pe venit pe anul precedent, către CCF Moldova au fost transferați 128 632 de lei.