Totodată, în cadrul acestor centre urmează să fie organizate activități săptămânale adresate copiilor de vârsta 7-17 ani, dar și părinților, atât din comunitatea locală, cât și copiilor refugiați din Ucraina, în baza programului „Abilități de viață pentru copii și adolescenți”. Astfel, pe parcursul a 13 săptămâni, copiii și adolescenții vor participa la sesiuni unde vor discuta despre: crearea unui spațiu sigur, despre rețeaua de sprijin, dar și despre înțelegerea emoțiilor sau cum ne sprijinim în vremuri stresante etc.
De asemenea, timp de 10 săptămâni vor fi informați și sensibilizați părinții din comunitatea locală și din comunitatea de refugiați din Ucraina, în baza curriculei „Abilități parentale”.
„Copiii, adolescenții și copiii refugiați care frecventează centrele de educație non-formală din municipiul Chișinău, dar și părinții acestora au frumoasa ocazie de a cunoaște despre abilități de viață și educația parentală – două intervenții de bază care sunt esențiale în sprijinirea adolescenților și familiilor expuse riscului în situații umanitare și în alte momente de criză. Scopul general al programului este de a îmbunătăți bunăstarea psihosocială, sănătatea și siguranța copiilor și adolescenților în situații de criză. Va fi un program fără teme pentru acasă, gratuit, cu multă informație actuală și utilă în această perioadă stresantă”, a declarat Lorina Ghițu, coordonatorul proiectului.
Centrul orășenesc de creație tehnică a elevilor „COCTE” a fost primul centru pe care l-am echipat cu tehnică și mobilier, și în cadrul căruia le-am vorbit copiilor, adolescenților și părinților despre activitățile la care pot participa în următoarele săptămâni.
Ion Matveiciuc, directorul centrului, și-a exprimat gratitudinea pentru colaborarea frumoasă și suportul acordat, menționând că cele 10 calculatoare, tehnica și mobilierul sunt mai mult decât binevenite.
În următoarele zile și alte cinci centre, și anume „Luceafărul”, „Politehnic”, „Curcubeul”, „Ghiocel” și Centrul pentru copii si tineret „Udo Jurgens” din Budești vor beneficia de echipament, dar și de cele două programe: „Abilități de viață pentru copii și adolescenți” și „Abilități parentale pentru părinți și îngrijitori”.
Proiectul „Creșterea sprijinului acordat copiilor si părinților refugiați prin implementarea măsurilor integrate de educație, consiliere psihologică și socială” este implementat de CCF Moldova, cu suportul financiar al organizației Plan International, în colaborare cu Direcția Generală Educație, Tineret și Sport, în cadrul Primăriei mun. Chișinău.