Prestarea serviciilor de mentorat pentru Comisiile pentru protecția copilului aflat în dificultate și acordarea suportului autorităților la nivel local în gestionarea cazurilor de prevenire a separării, dezinstituționalizare și reintegrare în familie
Asociația Obștească „Copil, Comunitate, Familie” (CCF Moldova) solicită oferte pentru contractarea unor consultanți care vor presta servicii de mentorat pentru membrii Comisiilor pentru protecția copilului aflat în dificultate (CPCD) și vor acorda suport metodologic Structurilor Teritoriale de Asistență Socială (STAS) în gestionarea cazurilor copiilor aflați în situație de risc de separare, în proces de dezinstituționalizare și/sau de reintegrare în familie.
1. Context
Prevenirea separării copilului de familie, reducerea instituționalizării și asigurarea reintegrării familiale în condiții de siguranță constituie priorități ale reformei sistemului de protecție a copilului din Republica Moldova. Realizarea acestor obiective presupune existența unor mecanisme funcționale, decizii fundamentate, precum și dezvoltarea unor servicii de sprijin adaptate nevoilor copilului și familiei.
CPCD are un rol esențial în identificarea celor mai potrivite măsuri de protecție și sprijin pentru copil și familie, inclusiv în examinarea cazurilor privind separarea copilului de familie, plasamentul în servicii de tip familial și reintegrarea în familie. Calitatea deciziilor CPCD depinde de aplicarea corectă a cadrului normativ, evaluarea interesului superior al copilului, documentarea corespunzătoare a cazurilor și cooperarea eficientă dintre instituțiile implicate.
În acest context, suportul va fi acordat pe două direcții complementare: mentorat și suport metodologic pentru funcționarea Comisiilor pentru protecția copilului aflat în dificultate, precum și suport metodologic pentru specialiștii din cadrul STAS implicați în analiza și gestionarea cazurilor de prevenire a separării, dezinstituționalizare și reintegrare familială.
Activitățile vor include sesiuni tematice, observarea ședințelor Comisiei, oferirea de feedback profesional, consultarea specialiștilor înaintea examinării cazurilor și sprijinirea evaluării, planificării intervențiilor, identificării soluțiilor individualizate și monitorizării situațiilor complexe.
Activitatea este realizată în cadrul proiectului „Societate civilă mai puternică – copilărie mai sigură: Sprijinirea transformării sistemului de îngrijire a copilului în Republica Moldova”, finanțat de Uniunea Europeană și cofinanțat și implementat de IP Keystone Moldova, AO „CCF Moldova – Copil, Comunitate, Familie” și AO „Parteneriate pentru Fiecare Copil”.
2. Scopul consultanței
Scopul consultanței este consolidarea capacității CPCD și a Structurilor Teritoriale de Asistență Socială de a examina și gestiona în mod profesionist, unitar și centrat pe interesul superior al copilului cazurile privind prevenirea separării, dezinstituționalizarea și reintegrarea familială, contribuind la prevenirea separării nejustificate și la asigurarea îngrijirii copilului într-un mediu familial sigur, stabil și potrivit nevoilor sale.
3. Obiective specifice
- Consolidarea competențelor membrilor CPCD privind aplicarea cadrului normativ și metodologic, evaluarea interesului superior al copilului și luarea deciziilor fundamentate.
- Îmbunătățirea calității documentării și argumentării deciziilor adoptate de CPCD.
- Acordarea suportului metodologic autorităților teritoriale pentru îmbunătățirea calității evaluării, planificării intervențiilor și monitorizării cazurilor copiilor aflați în situație de risc de separare, în proces de dezinstituționalizare sau de reintegrare în familie.
- Sprijinirea identificării soluțiilor individualizate și a măsurilor de suport necesare copilului și familiei, cu prioritate pentru prevenirea separării și asigurarea îngrijirii copilului în mediul familial.
4. Sarcinile consultanților
Ariile de intervenție
Consultanții pot aplica pentru una dintre următoarele arii de intervenție sau pentru ambele, în funcție de experiența și expertiza deținute:
- mentorat și suport metodologic pentru organizarea și funcționarea Comisiei pentru protecția copilului aflat în dificultate (CPCD);
- suport metodologic acordat autorităților teritoriale în analiza și gestionarea cazurilor de prevenire a separării, dezinstituționalizare și reintegrare familială.
Consultanții vor presta serviciile în cadrul Structurilor Teritoriale de Asistență Socială (STAS) din ATAS: Nord, Centru, Sud-Vest, Sud+Chișinău și UTA Găgăuzia: repartizate, în coordonare cu AO CCF Moldova, Ministerul Muncii și Protecției Sociale și Agențiile Teritoriale de Asistență Socială.
Activitățile vor fi adaptate și realizate distinct în fiecare STAS, în funcție de nevoile identificate, practicile existente, dificultățile întâmpinate, prioritățile de consolidare a capacităților și specificul cazurilor analizate.
Sarcinile vor include după caz:
– Analiza nevoilor, capacităților și practicilor privind funcționarea CPCD, prevenirea separării, dezinstituționalizarea și reintegrarea familială, pentru identificarea dificultăților și priorităților de suport metodologic.
– Planificarea a câte patru sesiuni de mentorat per Comisie distribuite pe durata implementării activității: două ședințe în anul 2026 și două ședințe în anul 2027, împreună cu persoanele de contact desemnate de ATAS/STAS; adaptarea agendei la necesitățile concrete ale fiecărei Comisii.
– Organizarea și facilitarea sesiunilor informative și tematice pentru membrii CPCD privind aplicarea cadrului normativ, evaluarea interesului superior al copilului, analiza riscurilor și resurselor familiei, selectarea măsurilor adecvate de protecție și sprijin și documentarea deciziilor.
– Observarea directă a ședințelor CPCD și oferirea ulterioară a unui feedback profesionist, constructiv și practic.
– Oferirea de consultații specialiștilor ATAS/STAS înaintea ședințelor CPCD, inclusiv pentru pregătirea și prezentarea cazurilor complexe, fără a substitui responsabilitatea legală și decizională a autorităților competente.
– Acordarea suportului metodologic în consultarea, ghidarea specialiștilor în gestionarea cazurilor copiilor aflați în instituții rezidențiale sau alte forme de îngrijire, pentru care sunt planificate dezinstituționalizarea, reintegrarea familială ori identificarea unei forme familiale adecvate de îngrijire.
– Sprijinirea autorităților în verificarea calității evaluării complexe a copilului și familiei, identificarea factorilor de risc și de protecție, evaluarea capacității parentale, formularea obiectivelor și măsurilor din planul individual de asistență și stabilirea serviciilor necesare înainte și după reintegrare.
– Facilitarea analizei cazurilor în care reintegrarea familială nu este posibilă sau nu corespunde interesului superior al copilului și sprijinirea identificării unei soluții alternative familiale, stabile și adecvate nevoilor copilului.
– Formularea recomandărilor practice pentru îmbunătățirea activității CPCD și a practicilor locale de gestionare a cazurilor, precum și urmărirea progresului în aplicarea acestora.
5. Abordarea și principiile de lucru
Serviciile vor fi prestate prin deplasări în teritoriu și, atunci când este justificat, prin consultații la distanță. Mentoratul va avea caracter practic și participativ și se va baza pe analiza situațiilor reale, reflecție profesională și învățare din practică. Consultanții vor respecta următoarele principii:
– interesul superior al copilului și prioritatea menținerii sau reintegrării copilului în familie, atunci când aceasta este sigură și adecvată;
– participarea copilului și respectarea opiniei sale;
– confidențialitatea și protecția datelor cu caracter personal;
– abordarea multidisciplinară, centrată pe copil și familie și sensibilă la traumă;
– respectarea rolurilor și responsabilităților legale ale autorităților și evitarea substituirii funcțiilor acestora;
– învățarea bazată pe practică, feedback constructiv și consolidarea capacităților profesionale.
6. Durata și perioada estimată
Activitatea se va desfășura în perioada septembrie 2026 – decembrie 2027. Volumul estimativ al consultanței, numărul CPCD repartizate și numărul de zile de lucru pentru fiecare consultant vor fi stabilite în contract, în funcție de distribuirea teritorială și calendarul agreat. Deplasările în teritoriu vor fi coordonate în prealabil cu CCF Moldova. La necesitate, CCF Moldova va asigura transportul pentru deplasările în teritoriu.
7. Calificări, cunoștințe și experiență necesare
– Studii superioare în asistență socială, științe sociale sau în alte domenii relevante pentru protecția copilului.
– Minimum 5 ani de experiență profesională relevantă în domeniul protecției copilului, inclusiv în organizarea și funcționarea CPCD, prestarea Serviciului social de sprijin pentru familiile cu copii, dezvoltarea serviciilor de tip familial, inclusiv asistența parentală profesionistă, și/sau procesele de dezinstituționalizare.
– Cunoașterea cadrului normativ și metodologic privind protecția copilului, prevenirea separării, organizarea și funcționarea CPCD, precum și serviciile sociale destinate copiilor și familiilor.
– Experiență și expertiză practică în organizarea și funcționarea CPCD, inclusiv în examinarea cazurilor și aplicarea procedurilor de lucru.
– Experiență practică în lucrul cu familiile cu copii aflate în dificultate, precum și în analiza și gestionarea cazurilor complexe, inclusiv a cazurilor de reintegrare familială și de tranziție a copiilor din îngrijirea rezidențială către îngrijirea în familie.
– Experiență demonstrată în mentorat, facilitarea instruirilor și/sau acordarea asistenței tehnice profesioniștilor și autorităților publice.
– Abilități de analiză, facilitare, comunicare și oferire a feedbackului profesional.
– Disponibilitate pentru deplasări în teritoriu.
– Cunoașterea limbii române; cunoașterea limbii ruse constituie un avantaj.
8. Managementul consultanței și raportarea
Consultanții vor activa sub coordonarea echipei CCF Moldova și vor colabora cu partenerii proiectului, reprezentanții Ministerului Muncii și Protecției Sociale și persoanele de contact desemnate de ATAS/STAS. Planurile de lucru, agendele sesiunilor, instrumentele utilizate și rapoartele vor fi coordonate cu CCF Moldova. Plata serviciilor va fi efectuată în baza livrabilelor și a documentelor justificative prevăzute în contract.
9. Condiții de depunere a dosarului
Persoanele interesate sunt invitate să depună un dosar care va include:
– CV actualizat, care să confirme calificările și experiența solicitate relevante pentru mentoratul CPCD și lucrul cu cazurile în risc de separare, dezinstituționalizare/reintegrare în familie;
- scrisoare de intenție, cu menționarea exemplelor de activități similare realizate.
- Ofertă financiară elaborată în conformitate cu Anexa 1;
– Datele de contact ale cel puțin două persoane care pot oferi referințe profesionale;
10. Criterii de evaluare a ofertelor
- Studii și calificări relevante - 30 %;
- Experiența profesională relevantă – 50%;
- Oferta financiară - 20%.
11. Considerații etice și protecția copilului
CCF Moldova aplică principiile transparenței, nediscriminării și egalității de șanse în toate procesele de achiziție.
Organizația declară toleranță zero față de orice formă de abuz și exploatare a copiilor și grupurilor defavorizate. Contractul cu persoana selectată va include o clauză în acest sens și măsurile de implementare. Candidatul/a selectat/ă se va familiariza cu politicile de Prevenire a exploatării și abuzului sexual și de Salvgardare a copilului și le va semna înainte de semnarea contractului.
12. Termenul – limită pentru depunerea dosarelor:
Dosarele vor fi expediate la adresa de e-mail: tatiana. harbur@ccfmoldova.org până la data de 19.08.2026 cu subiectul: „Specialiști_DI_proiect UE”.
Doar persoanele selectate pentru etapa următoare vor fi contactate. CCF Moldova își rezervă dreptul de a solicita informații suplimentare și de a verifica referințele profesionale.
Pentru informații suplimentare contactați pe: Tatiana Harbur, coordonator proiect,
e-mail: tatiana. harbur@ccfmoldova.org , tel. +373 60194194