Arina și Cornel – primii pași în curtea casei lor
08-05-2026

Arina și Cornel își trăiesc copilăria acolo unde ar fi trebuit să înceapă de la bun început: în propria lor casă. Astăzi, cresc alături de mama lor, Lucia, într-un loc sigur, stabil și al lor.

Când am cunoscut-o pe Lucia, avea 21 de ani și își creștea gemenii într-un centru maternal. Din cauza sărăciei și a lipsei unui loc de trai stabil, riscul de separare era real, iar viitorul extrem de nesigur. În spatele tuturor greutăților, femeia era o mamă care nu a vrut să renunțe.

Familia a fost inclusă în programul de prevenire a CCF Moldova într-un moment critic, iar împreună am lucrat pentru ca familia să rămână împreună și să poată construi un „acasă”.

Casa a fost cumpărată printr-un efort comun: Lucia a contribuit cu jumătate din sumă din indemnizația de naștere a copiilor, iar cealaltă jumătate a fost acoperită de CCF Moldova, datorită lui Dumitru Jomir, care și-a transformat ziua de naștere într-un gest de sprijin pentru această familie.

Imagine

Astăzi, locuința prinde viață: din resursele din cadrul campaniei „Pușculița cu Povești”, este conectată la apă, iar datorită unei donatoare, familia va avea și o mașină de spălat - un ajutor esențial în viața de zi cu zi.

În continuare, echipa noastră lucrează alături de Lucia, pentru a o sprijini în organizarea vieții de familie, gestionarea resurselor, integrarea socială și accesarea drepturilor copiilor, inclusiv înscrierea la grădiniță.

Aceasta este o poveste despre fragilitate, dar mai ales despre șansa de a rămâne împreună. Despre cum, uneori, intervenția potrivită la momentul potrivit poate schimba totul.

#niciodatasingur

Donează ACUM!
Devino patron CCF Moldova www.patreon.com/ccfmoldova
Alte articole