Mia este ACASĂ: căldura unui cămin construit împreună
04-02-2026

Într-un sat din Moldova, povestea Miei și a tatălui ei este dovada vie că schimbarea este posibilă atunci când oamenii aleg să se implice. Ceea ce a început ca un caz de separare, lipsuri materiale și nesiguranță - s-a transformat într-un caz de succes, construit pas cu pas prin solidaritate, perseverență și sprijin comunitar.

Mia a fost separată de familie și plasată într-un centru de plasament, după ce mama a abandonat-o, iar tatăl, plecat la muncă în străinătate, nu a reușit să revină la timp. Întors acasă, bărbatul a decis să lupte pentru fiica sa și să-i ofere ceea ce el însuși nu a avut niciodată: un cămin sigur, stabil și plin de grijă.

Reintegrarea Miei nu ar fi fost posibilă fără implicarea comunității. Prin campania de redirecționare a 2% din impozitul pe venit, dar și datorită gestului extraordinar al lui Vitalie Apostol, care a parcurs 194 km și a adunat 41 100 lei, am reușit să oferim familiei căldura și siguranța unui adevărat „acasă”.

Cu aceste resurse, CCF Moldova a achiziționat radiatoare, țevi pentru conectarea cazanului și a contribuit la lucrările esențiale de reparație ale locuinței, astfel încât spațiul să fie sigur și adecvat pentru creșterea unui copil. 

Astăzi, tatăl muncește cu ziua și este sprijinit de vecini, iar Mia frecventează grădinița din localitate. Familia se află pe ultima sută de metri cu amenajarea casei, mai sunt necesare doar câteva piese de mobilier pentru ca acest drum al revenirii acasă să fie complet.

Acest caz de succes arată că, atunci când eforturile unui părinte se întâlnesc cu solidaritatea comunității, un copil poate reveni acolo unde îi este locul: în familie.

Fiecare copil merită să crească acasă, cu demnitate, siguranță și speranță.

#niciodatasingur

Donează ACUM!
Devino patron CCF Moldova www.patreon.com/ccfmoldova
Alte articole