O schimbare mult așteptată
02-11-2022

Proiectul “Acasă”  atrage noi susținători. Sensibilizată de situația a 4 frați care locuiesc doar cu mama lor, Mariana Dahan a adus schimbarea mult așteptată în familia Olari. Cu suportul financiar oferit de Mariana, astăzi familia locuiește în propria CASĂ.

Sărăcia, lipsurile financiare precum și lipsa unui loc stabil de trai puneau în primejdie integritatea familiei. Rodica a rămas să-și crească singură copiii după ce soțul a decedat subit. Nu a avut niciodată un loc cărui sa-i spună ACASĂ. Ea însăși a crescut la internat, iar, după ce și-a întemeiat propria familie, a locuit doar în chirie. Odată cu pierderea soțului, risca să rămână în stradă, iar copiii plasați prin centre de plasament. În această situație i-am întâlnit noi. Le-am fost alături oferindu-le speranțe pentru un nou viitor. Familia a beneficiat de suportul specializat al programului de prevenție CCF/HHC Moldova. Ceea ce am vrea să menționăm este faptul că sunt o familie unită și se ajută reciproc, iar Maxim, cel de-al doilea copil al familiei, este un sprijin important al mamei sale. Cu mândrie ne povestește despre victoriile obținute la clubul de lupte libere, pe care-l frecventa în orașul său, deși mama sa nu avea bani nici pentru transport. Băiatul parcurgea zilnic câte 5 km pe jos. Are un talent înnăscut și o plăcere mare pentru acest tip de sport. Păstrează cu sfințenie fiecare diplomă, medalie, care îi servesc drept stimul pentru a-și continua antrenamentele. Competițiile câștigate, care implicau și premii financiare, era contribuția băiatului la bugetul familiei. În unele cazuri, asta le-a fost salvarea pentru a avea mâncare pe masă.

Între timp, multe s-au schimbat în familie. La moment, mama este angajată. Acest lucru a fost posibil, după ce cel mai mic copil a început să frecventeze un serviciu social de zi – creșa. Maxim își urmează visul cu mai multă încredere, și celelalte două surori își au responsabilitățile lor în familie, dar cel mai important sunt toți împreună, ACASĂ.

Donează ACUM!
Devino patron CCF Moldova www.patreon.com/ccfmoldova
Alte articole
#niciodatasingur
Ana Sîrbu: Îmi doresc ca fiecare copil să aibă un ACASĂ
Amount collected
1.400 Lei
100%
Amount Needed:
1.400 Lei
Sorina Obreja își dăruiește ziua de naștere pentru copiii care au nevoie de o familie!
Amount collected
4.000 Lei
100%
Amount Needed:
4.000 Lei
Olivia a ales să fie aproape, chiar și de departe
Amount collected
4.200 Lei
140%
Amount Needed:
3.000 Lei
Dumitru Bordea: „Îmi donez ziua de naștere copiilor aflați în risc de separare”
Amount collected
2.300 Lei
46%
Amount Needed:
5.000 Lei