Prevenirea abandonului familial

Suma colectată
83.700 lei
4%
Suma necesară:
2.100.000 lei

Fii alături de noi în schimbarea destinelor. 
În fiecare an prevenim abandonul familial a cca 180-200 de copii.
În mediu intervenția per copil ne costă 21 000 lei. În timp ce statul cheltuie 81 000 și 338 990 lei pe an pentru ai ține în instituții rezidențiale (case de copii, orfelinate, centre de plasament).

Credem în puterea și iubirea familiei

Pentru copiii din medii sărace, uneori singura avere, singura certitudine, este iubirea părinților. atunci când sărăcia duce la ruperea lor de familie, tot universul se destramă.

Ionuț avea doar patru ani, fiind cel mai mare dintre cei 3 copii ai Vioreliei, când în sala mare a primăriei sătești se discuta soarta lui și a fraților. Era început de iarnă, iar mama nu avea cu ce încălzi casa și nici hrană pentru ei. Ajunsese în vizorul autorităților pentru că tocmai născuse al treilea copil. Viorelia avea o relație atât de frumoasă cu micuții ei că ți se rupea inima de durere doar de la ideea  că s-ar putea să îi fie luați copii pe timp de iarnă în grija statului.

Le-am fost alături în acea iarnă și încă un an după. Am colaborat atât de frumos cu mama copiilor ca să rămână lucrurile frumoase și astăzi, când Ionuț este elev la școală, iar ceilalți deja la grădiniță. Am investit atât sprijin material cât și multă susținere de consiliere și ghidare. Chiar după primul an de ajutor Viorelia a devenit mai încrezută, informată și determinată. Astăzi crescându-și independent copii. Viața noastră e din multe provocări, iar acestea nu o înconjoară nici pe Viorelia și crizele economice le simte destul de pronunțat, dar le face față tuturor și știe unde poate apela în anumite circumstanțe. 

Despre asta vorbim de 20 de ani, despre împuternicirea familiei, eliminarea riscurilor și sprijin spre o viață  independentă conform potențialului individual. Suntem ferm convinși că o intervenție de moment, reușește să prevină și să soluționeze multe probleme care ar fi putut marca negativ viața a mii de copii ce se află în situații de risc. 

Prin programul de prevenire a separării copilului de familie echipa CCF Moldova lucrează la cauzele care pun în risc familia, prin sprijinul financiar acordat familiilor, dar și prin consiliere.

La fel dezvoltăm servicii comunitare de sprijin atât sociale cât și educaționale. Dezvoltăm și extindem serviciile alternative de tip familie, pentru a exclude orice formă de abuz asupra copiilor. Instruim și mentorăm specialiștii din sistem pentru a fi cât mai utili. Pledăm pentru servicii mai bune, accesibile, politici mai coerente și finanțare suficientă

Acest program este complementar celui de închidere a orfelinatelor, deoarece, atunci când lucrăm la închiderea unui orfelinat, e important să ne asigurăm că nu vor mai intra alți copii, rupți de familiile lor. Toate aceste sunt oferite drept sprijin pentru Guvernul Moldovei în promovarea și implementarea reformei sistemului de îngrijire a copilului.

De ce facem asta:

Pentru că nu putem fi părtașii la încălcările grave și abuzurile săvârșite prin ruperea de mediul familial și plasarea într-o instituție rezidențială. Cercetări de sute de ani demonstrează că separarea copiilor de familie este o trauma și un abuz. Știți că până în 1946 în Moldova nu existau internate, case de copii și alte instituții? Nici acum nu avem nevoie de ele. Întreținerea unui copil în instituție costă statul între 81 000 și 338 990 lei pe an. 
Sprijinind acest program devii parte a unui proces, care schimbă vieți și prin care de fapt aduci un impact pozitiv atât situației în țară, cât și pentru economia și mediul de afaceri în viitor.