La vârsta de doar 12 ani, Vlad a rămas cu povara de a-și crește frații mai mici, după ce au rămas singuri. Aceste griji practic nu l-au mai lăsat să se bucure de joacă și ghidușiile copilăriei. Toate s-au întâmplat după ce femeia care le-a dat viață a plecat cu alt bărbat, lăsându-și copiii în grija tatălui lor. Tata însă nu s-a descurcat, după o perioadă a cedat în fața problemelor și grijilor, înecându-și amarul tot mai des într-un păhărel. Neacceptarea situației în scurt timp îl lasă dependent de alcool. Deși copiii îl iubeau și erau atașați de tată, situația creată nu era în favoarea lor. Vlad, fiind cel mai mare dintre copii, a rămas cu grija întregii familii, încercând zi de zi sa-și salveze tatăl, dar nu reușea… Apela uneori la o mătușă, care locuia în vecinătate, aceasta când reușea îi mai ajuta cu câte o mâncare caldă. Femeia inspira speranță pentru copil și încurajare, fiind la dispoziția lui ori de câte ori avea nevoie de un sfat.

Pentru că minorii nu puteau să continue să locuiască singuri fără supravegherea unui adult, autoritățile s-au autosesizat. Părinții au fost decăzuți din drepturi părintești. Autorităţile declarau că nu găsesc un alt serviciu familial pentru copii, aşa că singura soluție precăutată pentru ei era internatul.

Frații locuiau în r. Ocnița, la nordul țării, asistentul social însă a găsit pentru ei internat la Ceadîr-Lunga, la capătul opus al țării. Altfel spus, conform acestui scenariu, copii urmau a fi dezrădăcinați complet de comunitatea unde au crescut 12, 9 și respectiv 7 ani. Dintr-o comunitate vorbitoare de limbă română, copiii urmau a ajunge într-un mediu unde se vorbeşte preponderent rusa.

Necaz peste necaz, decepții, frustrări – toate pentru 3 copii nevinovați. La aflarea acestei decizii copiii au rămas îngroziți. Nimeni nu i-a întrebat, consultat ce își doresc, unde își văd rostul, pur și simplu pentru ei au decis cei care trebuiau să le ofere o formă alternativă de protecție, o formă sigură și protejată. Cu regret decizia nici de cum nu asigura pentru ei un mediu protector și sigur.

În ziua în care au fost anunțați ce urmează și unde vor merge, Vlad a refuzat categoric să accepte. Băiatul a rupt-o la  fugă într-un suflet la mătușa, cea care era unica persoană de încredere. Cu lacrimi în ochi, a prins-o de mână şi a implorat-o să îi ajute, să nu îi lase pierzaniei, să nu ajungă la internat!

Mătuşa nu era însă pregătiră, deoarece situația modestă nu îi permitea să crească 3 copii-școlari. În cele din urmă, femeia i-a spus lui Vlad că ar putea să-l crească doar pe el, nu și frații mai mici. Atunci băiatul s-a înarmat cu putere și i-a declarat hotărât: ’’Nu-mi pot lăsa frații. Am fost lăsați deja odată de mama. Eu am rămas cel mai mare acasă și trebuie să-i cresc, sa-i cresc…’’ și se îneca în lacrimi.  Femeia a rămas marcată de cuvintele unui copil.’’Ş i astăzi îmi răsună aceste cuvinte a lui Vlad, care mi-au săgetat inima. După ele, nu l-am mai putut lăsa să plece din ograda mea’’. În ciuda greutăților, doamna și-a asumat grija pentru frați, primindu-i în familia sa.

Astăzi băieții cu bucurie vorbesc despre noua lor familie, despre noua lor casă, despre noua lor viață.  Mătușa face tot posibilul să le asigure necesarul, având nevoie pentru moment de sprijin și ajutor material:  haine, încălțăminte și lucruri necesare pentru școală.

Vlad și frații săi au crezut în noua lor șansă și au devenit câștigători în luptă, la fel fiecare din noi poate contribui pentru ai ajuta în continuare să fie victorioși.