
În Moldova, pentru cei care am mai rămas aici, datele oficiale ne spun că 1 din 8 copii suferă de sărăcie. Dar când vă spunem sărăcie, nu știm dacă vă puteți imagina cât de cruntă poate fi aceasta. În vizorul nostru ajung cele mai grave situații, referite de către autoritățile publice locale.
Sărăcia și problemele de sănătate (dizabilitățile) rămân a fi cauzele majore care duc la separarea copiilor de părinții lor. Exact această situație am întâlnit-o zilele trecute într-o familie din centrul țării, într-o comunitate bine dezvoltată, cu cca 5 000 de locuitori, dar cu multe familii care se zbat în sărăcie încă.
„Eu am un culcuș în fân, în grajdul calului”
Invitați de asistentul social local, am intrat în curtea casei familiei Roșioru. Mama la un cotlon fierbea fasole. Tata, tocmai întors de la muncă, se odihnea pe unicul pat din locuința lor. „Patul, zice omul, eu li-l las lor. Doarme nevasta și copilașii. Eu am un culcuș în fân, în grajdul calului. Acolo e locul meu.” Și dacă vă întrebați de ce nu doarme jos, la podele, e pentru că nu le au. În singura camera mai locuibilă e un pat, un dulap și o masă. Podul e umflat de parcă, parcă s-ar sparge, iar podelele sunt din țărână ca în curte.
Mezinul de nici doi ani, dormea într-un cărucior pentru nou-născuți, afară sub privirea mamei, cu picioarele atârnate în jos, de te apuca mila. Cea mai mare, copila de 5 ani, alerga zâmbitoare și jucăușă cu vecinii din mahala. Pentru ei, această viață pare a fi o normalitate. Ce altceva ar putea schimba? De muncit, muncesc. Întrețin o gospodărie unde găsești lemnele aranjate cu grijă. În cotlon arde permanent focul. Casa în care locuiesc, au moștenit-o exact în starea în care este acum. Au și un cal care îi ajută să mai facă câte 20-30 de lei pe zi, când îi cheamă vecinii la ajutor. Copiii cresc.
Luptă din răsputeri să le ofere un minim necesar copiilor
Atunci când asistentul social l-a întrebat pe tată despre condițiile improprii în care cresc copiii, cu lacrimi în ochi, Ion Roșioru a răspuns: „Doamnă, matale ai copii? Cum te-ai simți dacă cineva ți-ar spune să ți-ii ia? Cum ai trăi, mata? Ai putea? Păi, eu muncesc ziua întreagă. Ei mi-s tot ce poate avea sufletul meu. Eu le-am lăsat totul, să le fie bine. Le-am lăsat patul și dorm în fân. Când nu ne-ajunge pâine, mănânc eu o felie mai puțin. Numai să-i văd aici, acasă, cu mama lor și să-i văd cum aleargă, râd și cum îmi sar în brațe când vin acasă.”
Evelina, mama copiilor, îl ajută pe Ion pe lângă casă și are grijă de copii. Ea este invalidă din copilărie. Din acest motiv nu a putut însuși o profesie sau munci, dar se descurcă ușor cu sarcinile gospodăriei. Sărăcia și greutățile pentru ei au devenit parte a rutinei zilnice.
Tot ce-și dorește acum Ion este să repare podul casei, care stă să cadă, și soba, ca să nu fumege la iarnă. Speră ca în această iarnă să aibă și el un loc în odaie, iar grajdul să rămâne pentru cal.
Pentru a-l ajuta pe Ion să creeze condiții adecvate copiilor donați aici https://ccfmoldova.org/vbdonations/product/donatie/