De ziua ei, Ekaterina Atasii a ales să fie sprijin pentru copiii în nevoie

Suma colectată
2.050 lei
41%
Suma necesară:
5.000 lei

Anul acesta, Ekaterina Atasii a ales să-și transforme ziua de naștere într-un gest de generozitate. În locul cadourilor obișnuite, Ekaterina a decis să dăruiască bucurie copiilor care au cu adevărat nevoie – cei aflați în risc de separare de familie, sprijiniți prin programele CCF Moldova.

„Anul acesta mi-am dat seama că Dumnezeu a avut grijă de mine. De asta nu cer nimic, ci îi mulțumesc pentru ceea ce am. Și cum știu că am în anturajul meu oameni cu inimă mare, am zis că cel mai frumos cadou care îl pot primi de la voi ar fi să facem o faptă bună: să ajută cei care chiar au nevoie. Vă mulțumesc!” , a menționat Ekaterina.

Prin acest gest, Ekaterina demonstrează că o zi de naștere poate deveni un prilej de solidaritate și iubire. Mulțumim din suflet pentru sprijinul oferit familiilor care luptă, zi de zi, pentru a-și ține copiii în familie, nu în instituții.

Donează, specificând „Ekaterina”, donație valabilă cu cardul de la orice bancă comercială sau Paypal. Orice contribuție, oricât de mică, poate aduce lumină în viața unui copil. Împreună, putem schimba destine. Împreună, putem demonstra că nimeni nu e cu adevărat singur, atâta timp cât alegem să fim aproape unii de ceilalți.

Dacă vrei și tu să urmezi exemplul Ekaterinei, scrie-ne și hai să transformăm împreună zilele de naștere în zile de speranță!

#niciodatasingur

18-06-2025