Eudochia Traista își donează ziua de naștere pentru un zâmbet real – al unui copil care își așteaptă familia!

Ca medic stomatolog, Eudochia Traista știe cât de important este un zâmbet sănătos. Dar mai presus de toate, știe că un zâmbet adevărat vine din suflet, din iubire, din siguranța unui cămin. De ziua ei, Eudochia își dorește ca fiecare cadou, mesaj și gând pentru ea să fie transformat în siguranța ca niciun copil să nu mai fie singur!
Pentru că sunt copii care nu au cui să zâmbească. Care cresc în centre de plasament, fără o îmbrățișare de noapte bună, fără o voce blândă care să le spună „Te iubesc”. Pentru ei, copilăria nu e despre zâmbete, ci despre supraviețuire.
Astăzi, împreună, putem schimba asta! Fiecare donație este o șansă la o familie. Fiecare gest de generozitate poate aduce un copil mai aproape de un cămin iubitor.
Ajută-l să zâmbească cu adevărat! Pentru că niciun copil nu ar trebui să-și petreacă copilăria fără dragostea unei familii.