Luminița Suveică: „De ziua mea, vreau să-i cumpărăm un pat lui Victoraș”

Suma colectată
100 lei
2%
Suma necesară:
5.000 lei

Bună, dragi prieteni! În acest an, de ziua mea, îmi doresc să ne unim inimile pentru o faptă bună. Vă îndemn, în loc de flori sau cadouri, să contribuiți cu o donație pentru o mamă singură cu un copil. Din cauza lipsei unui loc stabil de trai și a dificultăților cărora nu le făcea față,  mama și copilul au fost plasați pentru o perioadă într-un centru maternal, iar din luna mai, după ce au fost sprijiniți de specialiștii CCF Moldova, au revenit acasă.

Cu toții știm cât este de important pentru un copil să aibă spațiul său personal, atât pe parcursul zilei, cât și noaptea. Acum, Victoraș doarme împreună cu mama și bunica, dar are nevoie de un pat al său, pe care sunt sigură că îl putem cumpăra împreună. Din banii rămași, vom procura cărți și jucării educative pentru o dezvoltare armonioasă.

Donați, specificând „Luminița”, donație valabilă cu cardul de la orice bancă comercială sau Paypal. Am toată încrederea că împreună vom reuși să colectăm 5000 de lei, pentru a-i asigura acestui băiețel un somn odihnitor, iar mamei sale să-i mai luăm din griji.

Vă mulțumesc din inimă pentru sprijin!

#niciodatasingur

18-10-2024