Marina Trofimciuc: „De ziua mea, îmi doresc să înlăturăm toate rănile de pe corpul Elizei”

Suma colectată
13.890 lei
139%
Suma necesară:
10.000 lei

Salutare, oameni buni din comunitatea mea! În acest an, am o dorință specială de ziua mea, care ar putea prinde viață doar cu ajutorul vostru. Am decis ca în loc de cadouri și flori, să vă îndemn să donați pentru o fetiță care, în ciuda vârstei fragede, a avut de îndurat prea multe suferințe. 

Eliza este o fetiță de 3 ani, care vine dintr-o familie cu 5 copii. Mama suferă de o boală incurabilă în stadiu avansat, care nu-i permite să muncească, iar tatăl este angajat cu un salariu care nu acoperă nici cheltuielile elementare. Și de parcă nu erau suficiente necazuri, s-a mai adunat unul.

Din păcate, când avea puțin peste un an, micuța a fost victima unui incident, care i-a lăsat urme grave pe corp. Într-un moment de neatenție, fetița a răsturnat un vas de apă clocotită peste ea și a rămas cu arsuri de gradul II pe diferite porțiuni ale corpului. Deja a fost realizată o intervenție, iar acum ar avea nevoie de încă una, pentru a înlătura semnele de pe piept și de tratament de recuperare. Suma necesară e 10 000 de lei, pe care părinții nu și-o pot asuma.

Tot ce-mi doresc astăzi e să putem acoperi suma acestei intervenții. Donează aici, menționând ”Marina”, donație valabilă cu cardul de la orice bancă comercială sau Paypal.

Cred în puterea oamenilor și sunt convinsă că vom reuși!

Vă sunt recunoscătoare!

10-07-2024