Silvia Tabor: „De ziua mea, îmi doresc mai multă căldură pentru 4 copii din nordul țării

Prieteni dragi, Vă salut! În acest an, la inițiativa prietenilor mei de la CCF Moldova, am decis să-mi sărbătoresc ziua de naștere diferit. Mi-aș dori în loc de cadouri și flori, să donați pentru o familie aflată la limita sărăciei, povestea căreia m-a emoționat profund.
Ilieș, Dănuța, Gheorghe și Alexandru trăiesc împreună cu părinții lor într-un sat din nordul țării. Oricât de greu nu le-ar fi, mama este hotărâtă să îi țină pe toți grămăjoară.
În casă, podelele sunt vechi și șubrede, atât de mult încât vântul suflă prin ele la propriu, și, indiferent câte lemne pui în sobă, temperatura se menține foarte scăzută. Din banii colectați (5000 de lei), aș vrea să cumpărăm materiale de construcție, iar tatăl va reconstrui podeaua, pentru a le fi cald și bine în acestă iarnă și în cele ce urmează.
Sper ca această zi de naștere să fie un început și o tradiție frumoasă pentru mine și vă îndemn să vă alăturați acestei campanii minunate. Donează orice sumă cu textul „Silvia”, donație valabilă cu cardul de la orice bancă comercială sau PayPal.
Să aprindem împreună noi speranțe pentru copii și să îi ajutăm să crească în siguranță!
#niciodatasingur