CCF Moldova și patroana organizației, Valentina Nafornița, vă invită la cea de-a XII-a ediție a Galei Generozității - un eveniment care transformă arta în binefacere și aduce speranță copiilor și tinerilor aflați în dificultate.
De-a lungul anilor, Gala Generozității a reunit mii de oameni care au schimbat mii de destine. Binele trebuie să evolueze și să fie transmis mai departe - o moștenire a umanității.
Anul acesta, vă așteptăm la o ediție de excepție, unde vom celebra puterea artei și frumusețea de a fi OM.
La această ediție, vom avea parte de un recital susținut de faimoasa soprană Valentina Nafornița și renumita Tatiana Turtureanu, acompaniate de orchestră sub bagheta maestrului Cristian Spătaru.
Seara va fi presărată cu surprize, emoție și momente de neuitat.
În continuare pe pagină puteți găsi:
ARTIȘTII * PROGRAMUL EVENIMENTULUI * LICITAȚIE și REGULAMENT * PARTENERII
Anul acesta, ne propunem să colectăm fonduri pentru dezvoltarea unei case comunitare, care va oferi un cămin sigur și sentimentul de acasă pentru cinci tineri cu dizabilități severe.
Te așteptăm la Gala Generozității, în lumea poveștilor de viață și arta de a fi om.
- Welcome drink cu spumante și gustări rafinate
- Acces la concertul de gală
- Cină selectă și vinuri Purcari
- Licitație exclusivistă și „Happy Envelopes” caritabile
- Multe poze cu artiștii și invitații speciali
Evenimentul este găzduit cu multă eleganță și căldură de Madison Park.
Bilete pe iTicket
Renumita creatoare Valentina Vidrașcu, cunoscută pentru reinterpretarea modernă a iei tradiționale, oferă și în acest an o creație special pregătită pentru Gala Generozității.
Piesa va face parte din cea mai nouă colecție semnată de designeră și va purta amprenta sa inconfundabilă – un echilibru perfect între tradiție, eleganță și modernitate.
Norocoasa care va câștiga această ie va deține o lucrare de design autentic, creată cu măiestrie și pasiune, de una dintre cele mai apreciate figuri ale modei românești.
Un simbol al frumuseții autentice, creat pentru a inspira și a dărui. Pe 4 decembrie 2025, vino la Gala Generozităţii şi susţine crearea primei case comunitare pentru tinerii cu dizabilităţi severe.
Bilete disponibile AICI
Un lot de colecție cu valoare istorică și emoțională: un tricou semnat de legendara Nadia Comăneci, prima sportivă din lume care a intrat în istorie obținând șapte note de 10 - primele din istoria competițiilor oficiale de gimnastică și un record absolut de 20 de puncte la paralele inegale, conform codului de punctaj de la acea vreme.
Acest obiect prețios a fost oferit cu generozitate de Comitetul Național Olimpic și Sportiv din Republica Moldova.
În 2026, România va marca jumătate de secol de la acel moment unic în istoria sportului mondial, printr-o serie de evenimente reunite sub denumirea „Anul Nadia Comăneci”.
Tricoul semnat de sportivă nu este doar un obiect de colecție, ci un omagiu adus excelenței, disciplinei și inspirației pe care gimnasta din Onești a oferit-o generațiilor din întreaga lume.
Prin licitarea acestui lot la Gala Generozității din 4 decembrie, admiratorii Nadiei pot contribui la o cauză nobilă, susținând misiunea CCF Moldova de a oferi tinerilor cu dizabilități severe șansa la o viață trăită în siguranță și demnitate.
Bilete disponibile AICI
Tabloul „Wind of Change”, creat de artistul plastic Sergiu Țopa, reprezintă o fuziune între muzică, artă și speranță. Inspirată de celebra melodie a trupei Scorpions, lucrarea a fost semnată chiar de membrii formației, în culisele concertului lor, într-un moment simbolic al solidarității și al generozității.
Această colaborare unică dintre un artist moldovean și o trupă legendară transformă tabloul într-un lot principal al licitației caritabile din cadrul Galei Generozității 2025.
Fondurile colectate vor fi direcționate către dezvoltarea primei case comunitare pentru tinerii cu dizabilități din Chișinău, oferindu-le șansa unei vieți independente și demne.
„Wind of Change” nu este doar o operă de artă. Este un manifest al schimbării, o punte între generații și un simbol al speranței pentru copiii și tinerii Moldovei.
O piesă de colecție semnată de legendă, dăruită pentru a schimba destine.
Pe 4 decembrie 2025, vino la Gala Generozităţii şi susţine crearea primei case comunitare pentru tinerii cu dizabilităţi severe.
Bilete disponibile AICI
Un lot de colecție cu valoare sportivă și simbolică deosebită: tricoul semnat de legenda fotbalului românesc Mircea Lucescu împreună cu semnăturile jucătorilor Echipei Naționale de Fotbal a României.
Această piesă reprezintă o expresie autentică a pasiunii pentru fotbal, a performanței și a spiritului de echipă. Reunind semnături ale unor personalități marcante din sportul românesc, tricoul devine un obiect valoros pentru colecționari, suporteri sau iubitori ai istoriei fotbalului.
Prin licitarea acestui lot în cadrul Galei Generozității 2025, contribui la crearea primei case comunitare pentru tinerii cu dizabilități severe, transformând pasiunea pentru sport într-un gest de solidaritate și impact real.
Un lot de artă cu valoare estetică și emoțională: pictura „Povestea nopților de toamnă”, semnată de talentata artistă Galina Vieru. Lucrarea, cu dimensiunile 60 x 60 cm, este despre magia nopților de toamnă, din Moldova, în care miroase dumnezeiește a vin nou, a struguri, gutui și pere. E despre cerul sub care cu toții am lansat visuri în univers, așezați pe un țolișor țesut de mama. E despre aștrii ce au luminat în noi frumusețea acelor timpuri în care toate drumurile duceau - acasă.
Pe 4 decembrie 2025, vino la Gala Generozităţii, participă la licitație şi susţine crearea primei case comunitare pentru tinerii cu dizabilităţi severe.
Bilete disponibile AICI
Această farfurie reprezintă o piesă de artă unicat, realizată de regretatul Nicolae Coțofan, artist plastic emerit al Republicii Moldova și una dintre personalitățile marcante ale artei ceramice și decorative din țară.
Stilul său recognoscibil, măiestria în prelucrarea ceramicii și expresivitatea lucrărilor l-au consacrat ca un nume de referință în arta contemporană.
Piesa prezentată în cadrul licitației este un obiect unicat, parte din creațiile care definesc opera unui artist a cărui moștenire culturală rămâne irepetabilă. Astfel, farfuria nu reprezintă doar un obiect decorativ, ci și o lucrare cu valoare artistică și colecționistică remarcabilă. Lotul ne-a fost oferit de ambasadorii CCF Moldova - Lucia și Dorian Berdos.
Licitarea acestei piese la Gala Generozității 2025 sprijină direct crearea primei case comunitare pentru tinerii cu dizabilități severe.
Pe 4 decembrie, vino la Gala Generozității 2025 și susține această inițiativă!
Bilete disponibile AICI
Bradul câștigător al concursului „Cel mai inovativ brad”, creat de Victoria Braga, laureată cu premiul mare la Concursul Brad Inovativ 2025. Producția și donația sunt realizate de PRODECO ILUMINARE.
Continuând seria brazilor decorativi prin alegoria perioadelor de timp, proiectul reprezintă un experiment de joc cu lumina, de data aceasta inspirat din haosul vieții. Uneori, timpul pare a trece prea repede, alteori prea lent.
Bradul de Crăciun ne reamintește, an de an, de această curgere imprevizibilă a timpului, iar ceea ce contează cu adevărat este ca timpul nostru să aducă folos celor din jur.
O piesă unică, creată cu suflet și dăruită pentru un viitor mai bun. Pe 4 decembrie 2025, vino la Gala Generozităţii şi susţine crearea primei case comunitare pentru tinerii cu dizabilităţi severe.
Bilete disponibile AICI
Un lot unic pentru iubitorii de literatură: o filă scrisă de mână și semnată de Tatiana Țîbuleac - un fragment unic din universul romanului Vara în care mama a avut ochii verzi, o mărturie rară a unei povești care a emoționat mii de cititori.Laureată a Premiului Uniunii Europene pentru Literatură și a altor distincții internaționale, Tatiana Țibuleac aduce în această lucrare o privire autentică asupra procesului creativ și a gândurilor care au dat viață operelor sale.
Licitarea filei la Gala Generozității 2025 transformă lectura și arta în o cauză nobilă, sprijinind crearea primei case comunitare pentru tinerii cu dizabilități severe.
Pe 4 decembrie, vino la Gala Generozității 2025 și susține această inițiativă.
Bilete disponibile AICI
Acest lot oferă o experiență exclusivă de shopping în cadrul DOFAMIN CONCEPT SPACE, acompaniat de un stilist personal, care va ghida selecția și combinațiile vestimentare.
Suma donației pentru acest lot este la alegerea participantului, ceea ce face această experiență accesibilă în funcție de generozitatea fiecăruia. Câștigătorul acestui lot va avea ocazia să descopere branduri de top și colecții unice, transformând shoppingul într-un adevărat răsfăț personalizat și într-o experiență memorabilă.
Prin licitarea acestui lot la Gala Generozității din 4 decembrie, contribui la misiunea CCF Moldova de a crea prima casă comunitară pentru tinerii cu dizabilități severe, oferindu-le o viață trăită cu demnitate și siguranță.
Bilete disponibile AICI
Un lot special din partea lui Denis Vieru, primul judocan moldovean care a obținut o medalie olimpică la Jourile Olimpice de la Paris 2024.
Setul include un kimono în miniatură cu semnătura lui Denis Vieru - piesă memorabilă și reprezentativă pentru parcursul său sportiv, magneți tematici, inspirați din universul judo și o sticlă de vin special, un cupaj din patru soiuri ce simbolizează puterea și victoria, creat în cinstea performanțelor obținute de Denis Vieru și Adil Osmanov la Jocurile Olimpice de la Paris din 2024.
Un set cu valoare emoțională și simbolică, ideal pentru colecționari și pentru toți cei care apreciază dedicarea și spiritul marilor campioni.
Prin licitarea acestui lot la Gala Generozității din 4 decembrie, contribui la misiunea CCF Moldova de a crea prima casă comunitară pentru tinerii cu dizabilități severe, oferindu-le o viață trăită cu demnitate și siguranță.
Bilete disponibile AICI
Acest lot impresionant este oferit de echipa Moldovei, campioană mondială la robotică, și reprezintă rezultatul unei performanțe remarcabile obținute de adolescenți talentați, dedicați și pasionați de inovație. Lotul include: medalia campionilor mondiali, simbol al excelenței, muncii în echipă și creativității tehnice; caietul inginerului, o piesă ce conține schițele, notițele, diagramele și conceptele tehnice care au stat la baza proiectului câștigător. Un document rar și valoros, ce oferă o privire directă în procesul de gândire și dezvoltare al unei echipe care a adus Moldovei titlul mondial.
Acest lot este ideal pentru colecționari, pasionați de tehnologie, educație și inovație, dar și pentru toți cei care apreciază talentul și reușitele tinerilor noștri. Prin licitarea acestui lot la Gala Generozității din 4 decembrie, susții crearea primei case comunitare pentru tinerii cu dizabilități severe.
Bilete disponibile AICI
Un lot exclusiv oferit cu generozitate de Berd’s Design Hotel, care include: sejur de 1 noapte pentru 2 persoane în suita prezidențială, cu mic dejun inclus și late check-out garantat, acces nelimitat în ZONA Aqua a SPA by Berd’s pe toată durata sejurului, Sunday Brunch pentru 2 persoane, care include 3 feluri de mâncare din meniu, o băutură caldă, un pahar de spumant și acces nelimitat la bufetul cu deserturi (în fiecare duminică, între 12:00 și 16:00).
Recomandare: sejurul este optim utilizat între sâmbătă și duminică, pentru a putea beneficia de brunch-ul special.
Acest lot oferă relaxare, lux și momente de neuitat, fiind o experiență perfectă pentru o escapadă romantică sau o pauză binemeritată.
Prin licitarea acestui lot la Gala Generozității din 4 decembrie 2025, nu doar că te bucuri de o experiență exclusivă, ci și contribui direct la crearea primei case comunitare pentru tinerii cu dizabilități severe.
Bilete disponibile AICI
Acest lot exclusiv oferit la Gala Generozității 2025 este un adevărat omagiu adus rafinamentului și tradiției sărbătorilor de iarnă. Realizat din țesătură premium GOBLEN LUREX, setul adaugă un strop de eleganță și strălucire fiecărei mese festive.
Setul include: 2 perne decorative, traversă, față de masă.
Fiecare element al setului este conceput pentru a transforma locuința într-un spațiu cald, armonios și încărcat de atmosfera sărbătorilor. Prin licitarea acestui lot la Gala Generozității, contribui la o cauză nobilă, sprijinind crearea primei case comunitare pentru tinerii cu dizabilități severe și aducând bucurie celor care au nevoie de sprijin.
Un lot exclusiv dedicat rafinamentului masculin: un costum Viggo realizat Made to Measure, folosind țesături premium Loro Piana - o combinație unică între delicatețea cașmirului și structura denimului japonez, prelucrată cu măiestrie pe războaie tradiționale.
Fiecare costum este creat la comandă, în funcție de măsurile și stilul purtătorului, oferind o croială impecabilă, confort absolut și o eleganță atemporală.
O piesă vestimentară care îmbină tradiția artizanală cu inovația și transformă experiența purtării unui costum într-un adevărat privilegiu.
Prin licitarea acestui lot la Gala Generozității din 4 decembrie 2025, câștigătoarea nu doar că va deține o creație unică, ci va contribui și la crearea primei case comunitare pentru tinerii cu dizabilități severe, transformând eleganța într-un gest de generozitate.
Bilete disponibile AICI
Pășiți cu încredere în viitor și redescoperiți potențialul extraordinar al vederii și stării de bine! Îmbunătățiți-vă confortul ocular, claritatea mentală, performanța zilnică și protecția ochilor, depășind limitele ochelarilor tradiționali.
Cu 5 niveluri de protecție și un strat inovator de fullerene (molecula C₆₀), acești ochelari contribuie la îmbunătățirea capacităților cognitive, optimizarea vederii și echilibrarea naturală a hormonilor. Fullerenele, molecule cu structură sferică unică, filtrează eficient lumina dăunătoare și transformă orice tip de lumina, naturală sau artificială, într-o lumină hiper‑armonizată, încărcată cu energie și informație biologică ideală. Este o lumină pe care organismul o recunoaște instinctiv ca fiind o sursă de echilibru, vitalitate și sănătate biologică.
Designul modern permite ca ochelarii să se așeze natural și confortabil pe față, oferind în același timp beneficii remarcabile pentru sănătate.
Prin licitarea acestui lot la Gala Generozității din 4 decembrie, contribui la misiunea CCF Moldova de a crea prima casă comunitară pentru tinerii cu dizabilități severe, oferindu-le o viață trăită cu demnitate și siguranță.
Bilete disponibile AICI
Un lot delicios oferit de Dulcinella: un tort realizat exclusiv din ciocolată, conceput ca o adevărată operă de artă culinară. Forma sa de con, cu o înălțime de 32 cm și cu diametru de 22,5 cm, îl face un punct de atracție vizual pentru orice eveniment. Suprafața tortului este decorată cu praline artizanale, fiecare lipită cu grijă, pentru a crea un aspect elegant și sofisticat. Pralinele oferă o paletă variată de arome: zmeură, fistic, amore nero, chili și portocală.
Tortul este un deliciu multisenzorial, combinând estetica vizuală cu gusturi variate, ideal pentru iubitorii de ciocolată. Termenul de valabilitate este de o lună, oferind timp câștigătorului să savureze acest desert acasă sau alături de cei dragi. Licitând acest lot la Gala Generozității din 4 decembrie 2025, vei transforma un gest delicios într-un act de generozitate, susținând crearea primei case comunitare pentru tinerii cu dizabilități severe.
Bilete disponibile AICI
Un lot dedicat iubitorilor de artă și spectacole grandioase: o invitație pentru două persoane la unul dintre cele mai apreciate titluri ale scenei mondiale - „Fantoma de la Operă”, prezentat pe scena Operei Naționale din România.
O experiență teatrală și muzicală remarcabilă, ce combină misterul, emoția și forța unei producții de talie internațională. Acest lot este oferit cu generozitate de Directorul Operei Naționale din România, o contribuție ce subliniază sprijinul mediului cultural pentru misiunea CCF Moldova.
Prin licitarea acestui lot, nu doar trăiești o seară memorabilă, ci ajuți direct la crearea primei case comunitare pentru tinerii cu dizabilități severe.
Un dar pentru suflet, transformat într-un gest de solidaritate.
Un lot rafinat, dedicat cunoscătorilor și colecționarilor de vin: o verticală Negru de Purcari formată din șase sticle excepționale, provenite din anii de recoltă 2013, 2015, 2017, 2018, 2019, 2020.
Fiecare an exprimă o poveste diferită a terroir-ului Purcari, oferind o experiență comparativă rară, care evidențiază evoluția vinului în timp, caracterul fiecărui sezon și măiestria vinificatorilor.
Setul este prezentat într-o cutie elegantă din lemn, ce subliniază valoarea și unicitatea acestei colecții.
Prin licitarea acestei verticale la Gala Generozității 2025, contribui la crearea primei case comunitare pentru tinerii cu dizabilități severe, transformând o pasiune pentru vin într-un gest cu impact real.
Bilete disponibile AICI
Prezentul Regulament de licitație stabilește cadrul general de desfășurare și participare la licitația organizată de CCF Moldova.
Înainte de a începe licitația propriu-zisă, CCF Moldova a publicat pe platforma www.ccfmoldova.org/event/ un catalog ce conține obiectele ce urmează a fi licitate. Astfel, fiecare licitator va avea posibilitatea de a-și forma o convingere proprie, directă și efectivă cu privire la fiecare obiect în parte.
Obiectele supuse licitației sunt denumite LOTURI sau LOT. Pentru a putea participa la licitația organizată de CCF Moldova, persoana interesată va cumpăra bilet la evenimentul „Gala Generozității”.
Licitația se va desfășura la restaurantul Madison Park, pe 4 decembrie 2025. Doar persoanele care au cumpărat bilet la eveniment vor putea participa la licitație.