Tamara are astăzi 27 de ani și este mama unei fetițe de 3 ani, ’’Îmi iubesc fetița foarte mult, foarte mult, de nici nu găsesc cuvinte să vă spun’’, ne zice de fiecare dată tânăra mamă. Și chiar și așa iată că riscul separării le urmărea.

Dar haideți să vedem de ce și de unde vine acest risc.

Tamara s-a născut într-o comunitate din nordul țării, r. Șoldănești, a avut șansa de a se bucura de o familie, cu mamă și tată și un frate mai mare. Nu a durat mult această bucurie, tata ajunge în detenție pe viață în Federația Rusă, iar mama derutată, din cauza instabilității materiale și emoționale. La vârsta școlarizării Tamara ajunge la internat, pierde legătura cu mama, tata și fratele. Nu mai are nici un apropiat, rămâne singură și înstrăinată – ”orfană social”.

După finisarea celor 9 clase la internatul din Florești, continuă studiile la o școală profesională din Drochia. Neavând unde locui, respectiv nu se poate angaja în câmpul muncii conform profesiei, astfel pentru a exista este nevoită să lucreze cu ziua și nu pentru bani, dar pentru hrană și adăpost. Ani la rând a muncit fără nici o remunerare financiară, se mulțumea doar cu o mâncare caldă și un acoperiș deasupra capului, mai ales pe timp de iarnă. Noapte de noapte se ruga și spera la o minune, cea de ași reîntâlni mama sau fratele, și de tata îi era dor, dar știa că nu-l mai poate revedea. Anii treceau însă minunea nu se întâmpla, continua să fie un suflet al nimănui, a trecut și peste majorat, însă pe nimeni nu a interesat că această ființă are drepturi depline ca ori și ce cetățean al țării.

Abătută și chinuită întâlnește o persoană care i-a inspirat încredere, părea interesat și afectat de viața tristă prin care a trecut ea. Acesta îi oferă un loc de muncă sezonier, dar stabil – responsabilă la o stână de oi. Tamarei i-a plăcut oferta, mai ales că părea să câștige primii săi bani și tot aici putea și să locuiască o perioadă. Tânăra a început să-și facă planuri, doar că toate s-au ruinat în doar câteva clipe. Într-un timp foarte scurt au avut loc mai multe evenimente ce i-au marcat viața, momente de care nu vrea să vorbească și încearcă să fugă de ele. La fel cum a fugit și atunci de la locul faptelor. Nimeni nu știa de tragediile fetei. La scurt timp află că este însărcinată și cum zicea ea „am rămas fără grai”, un singur gând nu o lăsa să doarmă nopțile “Doamne ce voi face, unde vom dormi și cum ne vom hrăni…” erau întrebările ei, la care nu găsea răspunsuri.

Totuși soarta i-a rezervat și alte căi. Aflându-se în cea de a 5-ea lună de sarcină fiind într-o stare greu de descris, Tamara a fost întâlnită de un localnic dintr-un sat învecinat, cunoscând situația tinerei, apelează la autoritățile raionale Drochia, după ajutor.

Cinci luni de sarcină, fără nici un control medical, fără nici un povață, și fără nici un acte de identitate.

Într-o perioadă relativ acceptabilă, autoritățile tutelare raionale, i-au fost perfectate actele de identitate provizorii în baza actelor obținute de la internatul din Florești, pentru a fi internată spre examinare medicală în spital.

Abia de aici, după 19 ani (9 ani în internat și 10 ani după) de absență a interesului și obligațiilor responsabililor pornește cercetarea pentru identificarea locului de baștină a tinerei, situația familială și desigur statutul care nu mai avea nici o valoare fiindcă era trecută de majorat.

Cu acte în regulă și cu un copil în brațe Tamara pornește pe calea serviciilor sociale, centre maternale, ce găzduiesc temporar mama împreună cu copilul, o perioadă în Bălți, apoi Drochia, unde tânăra a beneficiat de sprijinul specialiștilor. A depășit treptat anxietățile acumulate, a învățat să îngrijească corespunzător de copil și a fost ajutată în timp să identifice resurse alternative în comunitate. Când fetița Tamarei a împlinit un an, ajutată de specialiștii serviciilor, a plecat să locuiască cu chiria. Timp de un an a demonstrat că poate și doar lipsa locuinței i-a afectat viața până acum.  Însă de fiecare dată trebuia să apară ceva, așa că acum casa în care a locuit a fost vândută și Tamara rămânea din nou pe drumuri.

Aici am cunoscut-o și noi pe Tamara și Daria, fetița sa, am început împreună să clădim alte planuri spre noi vise, care treptat ne-au reușit. Între timp am găsit câteva indicii care a  ajutat-o pe Tamara să se revadă cu fratele său, despărțiți de 20 de ani. Scenele cu adevărat nu pot fi redate în cuvinte…

O altă realizare, care de fapt mama spune că este cea mai mare după nașterea fetiței, este trecerea în propriul cuibușor. Săptămâna trecută Tamara și Daria au intrat în noua lor casă, proprietare cu acte în regulă. Foarte important este faptul că locuința este în aceeași comună în care locuiește fratele Tamarei, își doresc de acum încolo să fie cât mai aproape unul de altul și să se ajute reciproc, chiar poate să recompenseze timpul pierdut.

Procurarea locuinței a fost posibilă prin contribuția CCF/HHC Moldova și a unui voluntar SUA, care activează din februarie curent în organizația noastră.

Ajunși la acest rezultat, citind fericirea și mulțumirea pe chipul Tamarei, care nu-și mai lasă copila din brațe și zîmbește continuu, ne întrebăm: de ce această tânără a fost lăsată pradă dramelor de cei care strigau că i-au oferit protecție? De ce a fost nevoie să piardă copilăria, adolescența și 19 ani frumoși ai vieții.

Încă o dovadă: internatul nu rezolvă problema a nici unui copil și a nici unei familii. Internatul schilodește viitorul.