Istoria acestei familii începe cu mult timp în urmă, atunci când Valeriu și Diana s-au cunoscut şi fiind copleşiţi de emoţii şi mai puţină seriozitate, ambii au abandonat studiile.
Valeriu era în clasa a 7-a atunci când mama sa tocmai născuse al 5-lea copil, iar tatăl vitreg ducea toate bunurile de acasă pentru a cumpăra băutură. El a abandonat școala și depunea efort pentru a-și întreține familia, chiar dacă avea o vârstă fragedă.
„Nici în familia mea situația nu era mai bună, îmi lipseau multe lucruri necesare. Fiind rebelă și încăpățânată, am abandonat studiile din clasa a 10-a.
Atunci când ne-am cunoscut cu Valeriu, fiecare din noi aveam câte un loc de muncă, însă odată cu trecerea timpului, lipsa studiilor şi a unei profesii ne afecta tot mai mult viața. Primul copil a apărut la scurt timp după ce ne-am mutat împreună, locuind în casa unor rude plecate peste hotare.
Totul era în culori roz, însă fericirea noastră a fost umbrită atunci când Valeriu, din neatenție, a suferit un accident rutier în care și-ar fi putut pierde viața. În rezultatul acestui accident, el a rămas imobilizat la pat, iar eu, cu un copil mic în braţe, fără un venit, eram disperată. În aceeași perioadă am aflat vestea că voi fi din nou mamă, însă nu știam cum să reacționez, să mă bucur sau să mă întristez, fiind conștientă de greutățile ce ne așteaptă. Am lucrat până în ultima zi a sarcinii și am încercat să fac tot posibilul pentru a-i asigura familiei strictul necesar, dar necazurile se ţineau lanţ. După mai mult de un an de la reabilitarea fizică și morală în urma accidentului, soţul încă nu-şi putea găsi un loc de muncă. Medicii în continuare îi recomandau să se abţină de la munci grele.
Probabil atunci când te confrunți cu probleme, soluția apare de unde nu te aștepți, la fel a fost și în cazul meu. La un post de televiziune am auzit despre înființarea unui serviciul nou – creşă, pentru mamele care vor să muncească, dar care au în îngrijire copii mici. Astfel m-am adresat la Direcţia de Protecţie a Drepturilor Copilului pentru ajutor, prin intermediul cărora am cunoscut și organizația CCF Moldova.
Am rugat respectuos ca ambii copii să fie înmatriculați la grupa de creşă, acest lucru m-a ajutat să-mi continui studiile, și anume să susțin examenul BAC prin extern și să avem un loc stabil de muncă.
Datorită implicării organizaţie CCF Moldova, am reuşit să depășim perioada dificilă prin care treceam eu și familia mea. Echipa CCF a știut întotdeauna când anume aveam cel mai mult nevoie de un sprijin material sau moral și s-a străduit să ne fie alături în cele mai grele momente. Le mulțumim mult pentru acest lucru!”
La 32 de ani, Emilia a fost nevoită să guste din greutăți cât pentru o viață întreagă.
O bucurie imensă am văzut în ochii Miei, o fetiță pasionată de limbile străine, care are asigurate orele de engleză pentru un an înainte.
Irina, Mihai și cei 5 copii ai lor sunt în programul nostru din primăvara anului 2023, iar timp de un an și jumătate au beneficiat de suport psihologic, medical și social.
Ilieș și cei 3 frați ai săi se bucură de o copilărie frumoasă, alături de părinți, la casa lor.