Sărăcia extremă și condițiile grele de trai sunt un adevărat pericol pentru orice familie și pot să despartă în orice moment copiii vulnerabili de părinții lor.
Georgeta s-a născut prematur în toamna lui 2020 și era al cincilea copil al Dorinei. Singură, cu un nou-născut firav și plăpând în brațe, și alți 4 copii care o așteptau acasă, a crezut că-i fuge pământul de sub picioare. Tânăra mămică fusese cuprinsă de o frică imensă și o disperare de neimaginat că nu va face față problemelor financiare, tot mai acute, și că nu se va descurca de una singură cu familia mărită. În aceste circumstanțe, era tentată să-și lase copila în grija statului. A avut nevoie de un sprijin să depășească acest moment dificil din viața ei, acesta venind din partea CCF/HHC Moldova, care i-a oferit suportul și consilierea necesară.
Familia Dorinei a ajuns în vizorul organizației imediat după nașterea Georgetei, după ce Direcţia municipală pentru protecţia drepturilor copilului ne-a solicitat ajutorul.
Împreună înfruntă mai ușor provocările vieții
Printr-un plan de intervenție complex și individualizat, menit să țină copiii acasă și departe de orfelinat, CCF/HHC Moldova a reușit să țină această familie împreună. I-am oferit mamei și celor 5 copii minunați, cu vârste între 16 ani și 3 luni, atât ajutor material: alimente, îmbrăcăminte, încălțăminte, produse igienice pentru bebeluș, lapte praf, plata chiriei pentru 2 luni, cât și consiliere psihologică și suport informațional. Dorina are nevoie de încurajare și susținere pentru a-și putea crește copiii. Printre măsuri se mai numără: acces la serviciile sociale, planificarea familială, perfectarea ajutorului social, consolidarea capacității parentale pentru îngrijirea și dezvoltarea copiilor. În ciuda sărăciei, copiii mai mari nu au abandonat școala și aveau chiar rezultate frumoase.
Toți cinci își adoră mama și sunt sprijinul moral al Dorinei. Alături de ei, ea înfruntă mai ușor provocările vieții și recunoaște că fără intervenția noastră, venită la momentul potrivit, viața lor ar fi fost alta.
„Sunt recunoscătoare CCF/HHC Moldova pentru implicare. Fără ajutor, nu m-aș fi descurcat de una singură. În starea în care eram după naștere, aș fi făcut o prostie mare să-mi las copilul. Dar cu susținerea voastră acum îmi țin fetița în brațe și suntem toți împreună. Țin cont de toate sfaturile primite și mă uit mai încrezătoare în viitor”, a menționat Dorina. De curând, lucrurile au început să ia o turnură și mai frumoasă. Mama a reușit să-și găsească un loc de muncă. Merge 2 zile pe săptămână și face curățenie, astfel suplinind venitul familiei. Cât mama e în afara casei, surorile mai mari au grijă de mezina Georgeta. Fetița are astăzi 5 luni și crește armonios printre frați și surori.
Vom continua să sprijinim familia
CCF/HHC Moldova va continua și în 2021 să sprijine familia până când situația lor va fi stabilă, iar Dorina și copiii ei vor fi în afara pericolului separării.
„Această mamă nu poate fi judecată sau stigmatizată din cauza intenției de a abandona copilul. Factori externi au condus-o la acest gând: lipsa resurselor, a unui loc de muncă stabil, a unui loc stabil de trai. Și toate aceste motive sunt determinate de situația socio-economică specifică țării. De fapt, este o mamă bună, cu resurse suficiente, cu abilități dezvoltate, deoarece cei cinci copii ai ei sunt îngrijiți, iubiți și educați. Cu sprijinul nostru, am reușit să ținem familia unită”, a menționat Eugen Danilov, asistent social CCF/HHC Moldova.
O bucurie imensă am văzut în ochii Miei, o fetiță pasionată de limbile străine, care are asigurate orele de engleză pentru un an înainte.
Irina, Mihai și cei 5 copii ai lor sunt în programul nostru din primăvara anului 2023, iar timp de un an și jumătate au beneficiat de suport psihologic, medical și social.
Ilieș și cei 3 frați ai săi se bucură de o copilărie frumoasă, alături de părinți, la casa lor.
Visele copiilor prind viață datorită oamenilor inimoși din comunitatea noastră.