Mama pruncului suferea de dizabilitate mintală severă, care făcea imposibilă îngrijirea propriului copil. Plasarea lui într-un orfelinat era singura soluție viabilă pe atunci. Nichita avea nevoie de îngrijire specială, atenție individuală și multă dragoste. Din păcate, chiar și cele mai dotate orfelinate nu pot oferi atașamentul și căldura părintească, vitală pentru un copil. Unde mai pui că bebelușul a fost afectat de o infecție dermatologică, care îi provoca răni pe toată suprafața corpului.

Avea nevoie de o familie

Imediat după plasarea copilului în orfelinat, CCF/HHC Moldova și autoritatea tutelară responsabilă au inițiat discuțiile cu familia extinsă a acestuia pentru a identifica o persoană care s-ar face responsabilă de soarta acestui copil. Singura care a acceptat provocarea a fost Maria, o nepoată de-a mamei copilului. În pofida temerilor și a nesiguranței, femeia a devenit tutorele lui Nichita abia după șase luni, perioadă în care acesta s-a aflat în orfelinat. „La prima vizită la casa de copii, am dat peste un băiețel vai și-amar de el. Câte vizite i-am făcut, toate erau la fereastra instituției. Nu ne-au permis niciodată să intrăm să-l vedem. Când l-am adus acasă, am observat că avea un comportament diferit de cel al copiilor mei. Chiar dacă îl durea ceva, tăcea. Nu striga deloc. Acolo, la orfelinat, nu avea cine să-l mângâie”, descrie Maria momentele care au marcat-o.

Zâmbetele copilului, adevărata recompensă

Nichita are deja trei ani și împreună cu cei doi copii biologici ai Mariei își trăiește fericit copilăria. Grija pe care i-a oferit-o  femeia și atenția pe care i-o acordă “frații” au ameliorat vizibil starea sănătății lui. Adoră să meargă împreună la pescuit, să petreacă timpul în familie, să râdă zgomotos, astfel încât să-i contagieze și pe ceilalți. Dintr-un copil bolnăvicios, Nichita s-a transformat în unul activ și energic, care explorează lumea din jur împreună cu camarazii săi. „E fratele nostru. Îl îngrijim și-l iubim”, afirmă fratele mai mare.