Proiectele pro bono, empatia și frumosul

Însetată de frumos și noi cunoștințe, își propune să transpună bunul gust în fiecare proiect în care se implică.

02-11-2022

Voința de fier nu i-a știrbit din empatie, ba din contra, o determină să se implice în tot mai multe proiecte sociale, unde creativitatea se împletește cu pragmatismul, oferind o alură deosebită spațiilor care prind viață datorită deciziilor pe care le ia. Ecaterina Pasicovschi este arhitectul-proiectant care a amenajat interiorul a două dintre sediile serviciilor sociale dezvoltate de CCF/HHC Moldova. Cum a devenit partenerul organizației noastre, dar și ce o determină să ne fie alături în continuare aflați în interviul ce urmează.

Oamenii ar trebui să se preocupe nu doar de problemele personale, dar să manifeste și compasiune pentru persoanele din jur. Primul nostru proiect de anvergură a fost Casa Comunitară pentru copiii cu dizabilități severe. Când colaboratorii CCF/HHC Moldova mi-au vorbit despre posibilitatea de a mă implica, am hotărât să o fac, dar totodată să conving și alți oameni să se alăture cauzei organizației. Am reușit să creăm punți de legătură. Oamenii reacționează, mai ales atunci când le spui că serviciile sunt destinate copiilor. Am extins colaborarea noastră. Asftel, Casa Comunitară a fost urmată de un alt proiect, Creșa Socială, un serviciu de zi destinat mamelor și copiilor lor cu vârstele cuprinse între 4 luni – 3 ani.

Colaboratorii CCF/HHC Moldova au devenit prietenii mei. Atunci când prietenii au nevoie de ajutor, te implici. În cadrul unor astfel de proiecte, de regulă, gestionezi un buget redus. Desigur, trebuia să identificăm câți mai mulți complici ai cauzei noastre. Le-am vorbit oamenilor despre ceea ce ne propuneam să facem, iar cei care dispuneau de resursele necesare s-au implicat. Am contactat reprezentanții companiilor care ar fi putut să ne ofere materiale de construcții. Mulți dintre ei au fost receptivi. În cadrul proiectului Casa Comunitară, unul dintre colegii mei de breaslă, care este designer peisagistic, a făcut rost de puieți de pini, pe care i-am plantat în curtea clădirii. Am convenit cu o altă companie să ne ofere panouri de tip sandwich, care ar putea fi utilizate în renovarea caselor familiilor din programele CCF/HHC Moldova. Un agent economic care produce geamuri din termopan s-a angajat să ne ofere geamuri care au fost anterior instalate și pot fi reutilizate.

Încerc să abordez fiecare situație cu cât mai multă creativitate. În pofida resurselor financiare moderate, mă preocupa starea de bine a copiilor, frumosul și comoditatea atât a beneficiarilor, cât și a angajaților. Am lucrat cot la cot cu psihologul CCF/HHC Moldova, care a punctat necesitățile copiilor, iar în baza acestora am și luat toate decizile.

Am încercat să evităm aspectul tipic unei instituții sociale. Chiar dacă între acești păreți locuiesc persoane fără adăpost, locul trebuia să ia forma unei case. Nu lipsesc elementele distinctive care oferă clădirii căldura unui cămin: canapele, covoare, draperii, pereții decorați interesant. Am optat pentru culori vii, vesele, care să creeze senzația de fericire.

Am organizat întregul spațiu destinat copiilor în trei zone: zona de joacă, cea de învățare și zona de odihnă, fiecare dintre ele sunt organizate astfel încât să dezvolte gândirea creativă a copiilor. Desigur, ar fi fost mai simplu să procurăm mobilier de tip standard, dar am optat pentru cel tematic. Pereții sunt decorați cu emoticoane care denotă diverse stări de spirit cum ar fi fericire, umire, supărare, tristețe, rolul cărora este să-i învețe pe copii să deslușească emoțiile adulților. Am evitat abordarea tipică.

Proiectele comerciale îmi aduc bani, în schimb cele sociale îmi aduc satisfacția de a a ajuta oamenii. Indiferent că este un proiect comercial sau social, cea mai importantă este siguranța copilului, după care vine comoditatea, creativitatea și frumusețea. Odată definitivate lucrările, am simțit satisfacția de a pune la punct toate detaliile, astfel încât oamenii să se bucure de un serviciu funcțional.

Oamenii nu sunt lipsiți de empatie. Fiecare are grijile lui, un ritm de viață intens, ca să reușești să obții ceva gratuit de la el, să-l implici, e nevoie să stabilești contact direct. În țara noastră oamenii trebuie convinși să devină donatori, iar acest lucru este posibil doar stabilind o relație cu omul. Mulți ar putea să aibă îndoieli, alții ar putea să ezite, cineva o să-și pună întrebarea dacă banii au ajuns la destinație. Totul se bazează pe comunicarea directă.

Trebuie să existe suport în societate, iar oamenii să se implice în astfel de proiecte. Dacă fiecare s-ar preocupa exclusiv de propriile probleme, societatea ar fi prosperă, dar una foarte crudă. Ar trebui să fim capabili să oferim suport celor care se confruntă cu probleme. Oamenii manifestă compătimire pentru alții dacă rezonează cu cauza. Alții, însă, uită să mai ajute atunci când obțin succese. Nu pot pretinde că momentele dificile nu m-au marcat. Tocmai acestea mă determină să mă implic și să-i ajut și pe alții. Știu ce înseamnă când nu ai nicio persoană în preajmă care să-ți ofere suport. Să ajuți pe cineva nu este un act de eroism, este un lucru absolut firesc.

02-11-2022
Donează ACUM!
Devino patron CCF Moldova www.patreon.com/ccfmoldova
Alte articole
#niciodatasingur
Lili Lozan: „Îmi donez ziua de naștere copiilor aflați în risc de separare”
Suma colectată
0 lei
0%
Suma necesară:
15.000 lei
Oxana Barbăneagră: Vreau să împărtășesc bucuria mea cu cei care au nevoie de ajutor
Suma colectată
1.650 lei
110%
Suma necesară:
1.500 lei
Doina Chiaburu-Chiosa: Îmi donez ziua de naștere unui copil cu sindromul Down
Suma colectată
16.100 lei
108%
Suma necesară:
15.000 lei