54 000 de lei au fost colectați la evenimentul „Pictăm cu Saperavi”
26-12-2024

30 de persoane dornice să facă un bine în ajun de Crăciun, și-au dat întâlnire la Vino Pizza, la o degustare de vinuri, care a culminat cu o licitație de picturi. Pe lângă faptul că au avut parte de o seară relaxantă, unde s-au delectat cu vinuri selecte și gustări apetisante, invitații au reușit să colecteze 54 000 de lei, care au fost donați organizației CCF Moldova.

Degustarea a fost ghidată de cunoscutul somelier de la noi, Andrei Cibotaru, care și-a donat munca.

„Sunt onorat să mă aflu în această seară aici, alături de atâția oameni frumoși, care s-au adunat pentru un scop nobil”, a declarat Andrei Cibotaru.

Evenimentul a fost o adevărată experiență senzorială, care a culminat cu o licitație a picturilor în vin create de Iurie Palcov. Ulterior, lucrările au fost licitate cu 20 000 și, respectiv, 13 000 de lei.

Degustarea a fost organizată de fondatorul Vino Pizza, iar toate fondurile obținute din vânzarea biletelor și licitația picturilor au fost donate organizației CCF Moldova.

„De fiecare dată susținem cu mare drag echipa CCF Moldova, pentru că apreciem eforturile pe care le depuneți, pentru binele copiilor din țara noastră. Avem mereu ușile deschise pentru voi și evenimentele voastre caritabile”, a menționat Iurie Bocancea, proprietarul localului.

Îi suntem recunoscători gazdei Vino Pizza, oaspeților care au cumpărat bilete, dar au și licitat cu generozitate picturile și fotografei Natalia Madan, care își donează munca de fiecare dată și are grijă să rămânem cu amintiri frumoase de la evenimentele noastre.

Donează ACUM!
Devino patron CCF Moldova www.patreon.com/ccfmoldova
Alte articole
#niciodatasingur
Tatiana Granciuc: „Îmi donez ziua de naștere copiilor aflați în risc de separare”
Suma colectată
2.500 lei
32%
Suma necesară:
8.000 lei
Nadia Darie: O chitară pentru Darius
Suma colectată
17.500 lei
100%
Suma necesară:
17.500 lei
Liliana Nederița: „De ziua mea, îmi doresc să cumpărăm un scaun cu rotile pentru o mamă singură”
Suma colectată
5.420 lei
109%
Suma necesară:
5.000 lei
Aliona Plămădeală: Fiecare zi de naștere trebuie sărbătorită cu sens
Suma colectată
401 lei
101%
Suma necesară:
400 lei