
În această săptămână, CCF/HHC Moldova și compania BIOTEHNOS SRL au semnat un acord de colaborare pentru dezvoltarea unei noi creșe sociale, serviciu de zi care vine în sprijinul familiilor dezavantajate social, să-și crească copiii acasă.
În această săptămână, CCF/HHC Moldova și compania BIOTEHNOS SRL au semnat un acord de colaborare pentru dezvoltarea unei noi creșe sociale, serviciu de zi care vine în sprijinul familiilor dezavantajate social, să-și crească copiii acasă. Proiectul va costa 658 140 lei, finanțat în totalitate de companie, iar CCF/HHC Moldova o să fie garantul realizării cu succes al parteneriatului, având o experiență de 8 ani în acest sens. Primul serviciu – creșa socială a fost creat de CCF/HHC Moldova în 2011 în mun. Chișinău cu o rată de succes 100%, ceea ce înseamnă că a răspuns nevoilor reale a familiilor, unde persista riscul ca, copiii să ajungă separați de părinți, undeva în grija statului. Alături de Biotehnos vom crea cel de-al șaselea serviciu, care rămâne a fi unul foarte solicitat.
Ce este creșa socială?
Un serviciu de zi, gratuit, care vine în suportul prevenirii separării copiilor de familie, oferit drept sprijin părinților care trebuie să muncească, dar nu au alternative pentru siguranța copilului. Creșa se adresează copiilor de la 4 luni la 3 ani, care vor primi îngrijire specifică vârstei fragede: plimbarea, schimbarea scutecelor, hrănirea, somnul, joaca etc. De asemenea și părinții vor fi încurajați și susținuți din punct de vedere informațional. Fiecare serviciu social dezvoltat de CCF/HHC Moldova cu sprijinul financiar al partenerilor are loc în baza acordurilor de colaborare cu autoritățile publice centrale și locale, astfel, din momentul funcționării, serviciul este predat în gestiunea autorităților de resort, pentru a fi sustenabil și pentru o dezvoltare continuă a sistemului de protecție a copilului.

Istoric și aprecieri
În 2012 (după primul an de funcționare cu succes), serviciul social - creșă a primit apreciere internațională. Fundația austriacă ERSTE a oferit organizației CCF/HHC Moldova, premiul pentru proiecte sociale remarcabile, care produc schimbări semnificative, sunt inovative şi sustenabile. Totodată, un an mai târziu, acest serviciu a fost inclus și în Compendiumul Biroului UNICEF pentru Europa de Est și Asia Centrală ca practică de succes în susținerea copiilor de vârstă fragedă. Din 2011, cca 230 de copii au beneficiat de servicii de calitate în cele cinci creșe sociale care funcționează astăzi. Fiecare se bucură de părinții alături, iar aceștia - de oportunitatea oferită pentru a putea depăși crizele. Dacă reușim să ajutăm părintele, să-i ușurăm unele poveri, oferindu-i soluții, să-l orientăm la servicii conform nevoilor, să venim cu anumite sfaturi sau sugestii, ajutăm copilul să crească într-o atmosferă caldă, lipsită de traume și nevoi. Planuri de viitor La moment, lucrările au început și ne propunem, până în septembrie, să deschidem oficial serviciul, prin predare autorităților pentru buna funcționare în beneficiul copiilor și familiilor.