CCF Moldova și patroana organizației, Valentina Nafornița, vă invită la cea de-a XII-a ediție a Galei Generozității - un eveniment care transformă arta în binefacere și aduce speranță copiilor și tinerilor aflați în dificultate.
De-a lungul anilor, Gala Generozității a reunit mii de oameni care au schimbat mii de destine. Binele trebuie să evolueze și să fie transmis mai departe - o moștenire a umanității.
Anul acesta, vă așteptăm la o ediție de excepție, unde vom celebra puterea artei și frumusețea de a fi OM.
La această ediție, vom avea parte de un recital susținut de faimoasa soprană Valentina Nafornița și renumita Tatiana Turtureanu, acompaniate de orchestră sub bagheta maestrului Cristian Spătaru.
Seara va fi presărată cu surprize, emoție și momente de neuitat.
În continuare pe pagină puteți găsi:
ARTIȘTII * PROGRAMUL EVENIMENTULUI * LICITAȚIE și REGULAMENT * PARTENERII
Anul acesta, ne propunem să colectăm fonduri pentru dezvoltarea unei case comunitare, care va oferi un cămin sigur și sentimentul de acasă pentru cinci tineri cu dizabilități severe.
Te așteptăm la Gala Generozității, în lumea poveștilor de viață și arta de a fi om.
- Welcome drink cu spumante și gustări rafinate
- Acces la concertul de gală
- Cină selectă și vinuri Purcari
- Licitație exclusivistă și „Happy Envelopes” caritabile
- Multe poze cu artiștii și invitații speciali
Evenimentul este găzduit cu multă eleganță și căldură de Madison Park.
Bilete pe iTicket
Valentina Vidrașcu - creatoarea celor mai frumoase și stilizate ii, oferă și în acest an o creație special pregătită pentru Balul Generozității. Norocoasa care va câștiga piesa vestimentară, va fi posesoarea unei ii din cea mai nouă colecție lansată de designeră.
Această piesă din mătase și dantelă fină cu accent tradițional transpus în modernism, ar putea fi piesa de rezistență în garderoba unei femei moderne și elegante.
Până acum, designera a realizat zeci de colecții cu peste 500 modele de ii, iar brandul iilor Valentinei Vidrașcu a ajuns să fie recunoscut și solicitat la nivel mondial.
Prezentul Regulament de licitație stabilește cadrul general de desfășurare și participare la licitația organizată de CCF Moldova.
Înainte de a începe licitația propriu-zisă, CCF Moldova a publicat pe platforma www.ccfmoldova.org/event/ un catalog ce conține obiectele ce urmează a fi licitate. Astfel, fiecare licitator va avea posibilitatea de a-și forma o convingere proprie, directă și efectivă cu privire la fiecare obiect în parte.
Obiectele supuse licitației sunt denumite LOTURI sau LOT. Pentru a putea participa la licitația organizată de CCF Moldova, persoana interesată va cumpăra bilet la evenimentul „Gala Generozității”.
Licitația se va desfășura la restaurantul Madison Park, pe 4 decembrie 2025. Doar persoanele care au cumpărat bilet la eveniment vor putea participa la licitație.