Acces la servicii de sănătate pentru fiecare copil prin vizite la domiciliu
13-09-2022

Familiile cu copii cu vârsta până la trei ani și femeile însărcinate în ultimul trimestru vor avea acces la servicii de sănătate mai calitative. Specialiști din domeniul medical din 4 raioane din  Moldova și 3 județe din România vor desfășura vizite la domiciliu pentru a monitoriza copiii și familiile lor, dar și a reduce potențiale riscuri sociale și îmbolnăviri care ar putea fi prevenite. Estimativ, 1700 de copii și femei însărcinate vor beneficia de pe urma activităților desfășurate în cadrul proiectului transfrontalier ”Acces la servicii de sănătate pentru fiecare copil prin vizite la domiciliu”, finanțat de către Uniunea Europeană prin intermediul Instrumentului European de Vecinătate (ENI), prin intermediul Programului Operațional Comun România-Republica Moldova 2014 – 2020.

Ambele țări se confruntă cu probleme în garantarea accesului la servicii echitabile de sănătate. Potrivit celei mai recente evaluări realizate de Institutul Mamei și al Copilului în 2014, 30% dintre copiii cu vârsta cuprinsă între 0-12 luni din familii vulnerabile din Moldova nu sunt monitorizați în conformitate cu standardul de supraveghere a creșterii si dezvoltării copilului în condiții de ambulator și 5% dintre sugarii din familii vulnerabile nu beneficiază de cel puțin două vizite la domiciliu efectuate de către lucrătorii din domeniul sănătății în primele luni.

România înregistrează o serie de aspecte ce necesită a fi îmbunătățite. Este statul cu cea mai mare rată a mortalității infantile, dar și a sărăciei printre copii din rândul țărilor Uniunii Europene, cele două fenomene potențându-se unul pe altul, concluzionează ultimele statistici oficiale Eurostat. Copiii și familiile din zonele rurale au acces redus la serviciile de sănătate, ceea ce ar putea afecta diagnoza timpurie, intervenția și reabilitare.

Astfel, proiectul își propune să elimine inechitățile existente chiar și în cazul celor mai marginalizate grupuri. Activitățile proiectului vor fi orientate spre informarea părinților despre beneficiile imunizării, la demontarea miturilor și sporirea ratei  de imunizare în rândul copiilor. Abilitățile de îngrijire a propriilor copii vor fi îmbunătățite, ceea ce va permite să fie dezvoltat un mediu sigur pentru copii, dar și să identifice timpuriu întârzieri în  dezvoltarea copilului sau probleme de sănătate. Părinții copiilor cu dizabilități vor beneficia de informare și suport în a accesa servicii specializate disponibile în zonă.

Un element de inovare adus de proiect este îmbinarea modelului Home Visiting cu modelul  Coomunity Based Rehabilitation (CBR), care este o strategie promovată de către Organizația Mondială a Sănătății prin care se promovează drepturile copiilor cu dizabilităţi prin schimbări care se produc la nivel de comunitate.

Cele două țări urmează să facă schimb de bune practici pentru ca asistența medicală primară să fie una pe potriva necesităților populației. Asistenții medicali și medicii de familie își vor consolida cunoștințele și abilitățile în domeniul identificării timpurii a tulburărilor de dezvoltare, împuternicirii familiei, oferirii informației în domeniul de parenting, promovarea imunizării copiilor și altele. 120 de lucrători medicali din 7 regiuni din cele două țări vor desfășura vizite la domiciliu pentru a reduce potențiale riscuri, dar și pentru a dezvolta capacitățile părinților. Regiunile din Moldova implicate în proiect sunt Dondușeni, Drochia, Bălți și Glodeni, iar cele de peste Prut – Iași, Vaslui și Botoșani.

Proiectul transfrontalier ”Acces la servicii de sănătate pentru fiecare copil prin vizite la domiciliu” este implementat de CCF Moldova în parteneriat cu Fundația Star of Hope Romania și finanțat de către Uniunea Europeana prin intermediul Instrumentului European de Vecinatate (ENI), prin intermediul Programului Operational Comun Romania-Republica Moldova 2014-2020 în perioada 1 aprilie 2020 – 30 septembrie 2021.

Structurile de Management ale Programului Romania-Republica Moldova 2014-2020 sprijină comunitățile din zonele de frontieră în identificarea unor soluții comune pentru problemele similare cu care acestea se confruntă.Toate informatiile referitoare la Programul Operațional Comun România-Republica Moldova 2014-2020 le puteți regăsi aici: www.ro-md.net.

Mai multe informații despre fundația Star of Hope România găsiți aici: http://www.starofhope.ro

Pentru informații adiționale despre CCF Moldova, accesați link-ul: https://old.ccfmoldova.org/

Imagine
Imagine

SERVICII MEDICALE ECHITABILE PENTRU COPIII DE PE AMBELE MALURI ALE PRUTULUI. ASISTENTELE MEDICALE AU BENEFICIAT DE INSTRUIRI

Copiii cu vârsta de până la trei ani și femeile însărcinate vor beneficia de servicii medicale profesioniste și echitabile. Lucrătorii medicali din patru raioane ale țării au început o serie de instruiri necesare pentru a desfășura vizite la domiciliu, în cadrul cărora vor urmări dezvoltarea copiilor. Asistenții medicali vor oferi suport părinților în îngrijirea propriilor copii și identificarea problemelor de sănătate sau întârzierilor în dezvoltarea acestora. Instruirile au fost organizate în cadrul proiectului „Acces la servicii de sănătate pentru fiecare copil prin vizite la domiciliu”.

Circa 120 de lucrători medicali din Republica Moldova și România vor beneficia de sesiuni de training, în care li se vor explica principiile conceptului de vizite la domiciliu și reabilitarea bazată de comunitate (RBC). Asistenții medicali vor monitoriza și evalua dezvoltarea copiilor din comunitate, vor sprijini familia în a îngriji și stimula dezvoltarea copiilor lor. Ulterior, lucrătorii medicali vor desfășura vizite la domiciliu în patru raioane din Moldova (Dondușeni, Drochia, Bălți și Glodeni) și trei județe din România (Iași, Vaslui și Botoșani).

„Perioada de la 0 la 3 ani este foarte importanată,  reprezintă fundamentul în construirea personalității copilului. Lucrătorii medicali sunt persoanele cheie care pot sprijini familia, care pot să o redirecționeze către specialiști. Intervenția în această perioadă are efecte de lungă durată”, a conchis Liliana Rotaru, președintele organizației Copil, Comunitate, Familie.

Un element de inovare adus de proiect este îmbinarea modelului Home Visiting (vizite la domiciliu) cu modelul Reabilitatea Bazată pe Comunitate, care este o strategie promovată de către Organizația Mondială a Sănătății prin care se promovează drepturile copiilor cu dizabilităţi prin schimbări care se produc la nivel de comunitate. Principiile RBC vor fi integrate în conceptul vizitelor la domiciliu. „Reabilitarea bazată pe comunitate este o strategie din cadrul dezvoltării generale a comunităţii, pentru reabilitarea, egalizarea şanselor, incluziunea socială a tuturor copiilor cu dizabilităţi. Acest proiect vine să acopere și necesitățile țării noastre, nevoile familiilor pe care urmează să le sprijinim”, a menționat Gabriela Răducanu, director programe Fundața Star of Hope România.

“Proiectul vine cu noi perspective, noi instrumente de reabilitare la nivel de comunitate. Intervenția timpurie în îngrijirea unui copil de vârstă fragedă este prioritară. Voi, cei care participați în cadrul acestor instruiri, sunteți avantajați. Sunteti printre primii care se familiarizează cu noile cerințe de îngrijire și monitorizare a dezvoltării copiilor”, a declarat Tatiana Zatîc, șefa Direcției politici în domeniul asistenței medicale primare, urgente și comunitare.

Estimativ, 1700 de copii și femei însărcinate vor beneficia de pe urma activităților desfășurate în cadrul proiectului transfrontalier „Acces la servicii de sănătate pentru fiecare copil prin vizite la domiciliu”. Sesiunile vor continua în următoarele trei luni atât în Moldova, cât și în România.

Proiectul transfrontalier „Acces la servicii de sănătate pentru fiecare copil prin vizite la domiciliu” este implementat de Copil, Comunitate, Familie Moldova, în parteneriat cu Fundația Star of Hope Romania, finanțat de Uniunea Europeană prin intermediul Instrumentului European de Vecinătate (ENI), prin intermediul Programului Operațional Comun România – Republica Moldova 2014-2020 în perioada 1 aprilie 2020–30 septembrie 2021.

Structurile de Management ale Programului România-Republica Moldova 2014-2020 sprijină comunitățile din zonele de frontieră în identificarea unor soluții comune pentru problemele similare cu care acestea se confruntă.Toate informatiile referitoare la Programul Operațional Comun România-Republica Moldova 2014-2020 le puteți regăsi aici: www.ro-md.net.

Acest material a fost elaborat cu suportul financiar al Uniunii Europene. Conținutul acestui material este responsabilitatea exclusivă a Asociației Obștești „Copil, Comunitate, Familie Moldova” și a Fundației Star of Hope România și nu reflectă viziunile Uniunii Europene sau Programului Operaţional Comun România – Republica Moldova 2014 -2020.

Donează ACUM!
Devino patron CCF Moldova www.patreon.com/ccfmoldova
Alte articole