Ilinca Avram – Reprezentant special al CCF Moldova

Timpurile grele ne unesc și mai mult. Despre sprijin și implicare este prietenia cu jurnalista Ilinca Avram. Aflată o vreme departe de țară, exact atunci când pandemia lovise întregul glob pământesc, Ilinca s-a gândit la copiii din țara sa. Astfel, prin forțe comune, am demarat frumos campania socială „Povești de-acasă”.

„Organizația CCF Moldova este una dragă sufletului meu. O cunosc de ceva timp și știu de grija lor față de copiii din familiile social-vulnerabile. Tuturor ne-a fost dificil în această perioadă pandemică și încă ne mai este, darămite celor ce o duc mai greu decât noi. E timpul să fim mai buni, mai uniți și mai aproape de semenii noștri. Haideți împreună să creștem o generație care știe ce înseamnă grija și bunătatea celor din jur”, a menționat Ilinca Avram.

Din 30 iunie 2021, Ilinca a devenit unul dintre Reprezentanții speciali ai organizației CCF Moldova. Am fost onorați să marcăm acest eveniment în cadrul Seratei Muzicale, găzduite de Ambasadorul Marii Britanii în Moldova, Excelența sa, Steven Fisher.