Începând cu anul 2015, am fost privilegiați să-i cunoaștem pe fondatorii Fundației FELICIA și să colaborăm atât de frumos în susținerea celor mai vulnerabili copii.
La finalul lui 2016, cuplul Berdos, Lucia și Dorian, au răspuns invitației noastre și au anunțat noul angajament de a reprezenta misiunea CCF/HHC, în calitate de Ambasadori ai filantropiei și responsabilității sociale.
’’Pentru noi este o onoare să reprezentăm organizația CCF/HHC Moldova în calitate de Ambasador. În toți acești ani am avut încredere în parteneriatul nostru, deoarece în față avem o misiune complicata dar frumoasă – bunăstarea copiilor, dar și acțiunile transparente ale organizației sunt un imbold pentru implicare. Cu forțe comune, și cu implicarea mai multor oameni, vom duce la bun sfârșit schimbările inițiate pentru bunăstarea copiilor.’’ a susținut Lucia Berdos.
’’Nimic nu poate fi mai frumos decât a ajuta copiii, Lucia a fost foarte implicată în acțiunile CCF/HHC Moldova, eu susțin cu toată încrederea și voi continua să fiu alături de această misiune frumoasă. Încurajez să se implice cât mai multă lume, pentru că putem și e de datoria noastră să-i ajutăm pe cei care au nevoie.’’ – Dorian Berdos.
Valorile organizației CCF/HHC sunt: Curaj, Exigență și Integritate, aceste valori sunt împărtășite și de susținătorii noștri, alături de care putem oferi copiilor din țara noastră o copilărie adevărată cu gust și culoare de familie.