Sorin Bălănel este Director Marketing și Relații Publice la VictoriaBank, având o experiență solidă în domeniul comunicării strategice și al dezvoltării relațiilor instituționale. De-a lungul carierei sale, Sorin s-a implicat activ în inițiative sociale și proiecte de responsabilitate corporativă, contribuind la promovarea valorilor umane și a parteneriatelor sustenabile.
Relația cu CCF Moldova s-a consolidat în timp, prin colaborări bazate pe încredere și scopuri comune. Sorin a apreciat mereu transparența acțiunilor organizației și impactul real pe care CCF Moldova îl are asupra vieții copiilor din familii vulnerabile.
Recent, Sorin s-a alăturat board-ului CCF Moldova, exprimându-și dorința de a sprijini în mod activ misiunea organizației:
„Pentru mine este o onoare să reprezint organizația CCF Moldova în calitate de membru al boardului. În toți acești ani am avut încredere în parteneriatul nostru, deoarece în față avem o misiune minunată: bunăstarea copiilor. Acțiunile transparente ale organizației sunt un imbold pentru implicare. Cu forțe comune și cu implicarea mai multor oameni, vom duce la bun sfârșit schimbările inițiate pentru bunăstarea copiilor.”
Prin implicarea sa, Sorin aduce un plus de energie, profesionalism și viziune strategică, susținând activ obiectivele CCF Moldova de a oferi fiecărui copil șansa la o copilărie protejată, alături de o familie.